Ideologizarea educației – Manual de Geografie din Ungaria, cu caricaturi politice: Transilvania este casa maghiarilor, Germania este scroafa care nu hrănește Budapesta

Germania este scroafa care hrănește alte state europene decât Ungaria, SUA-NATO conduc fabrica de confetti numită Uniunea Europeană și stabilesc cum arată piesele de puzzle numite statele europene, iar Transilvania este casa maghiarilor. Informațiile apar în manualul de Geografie de clasa a VIII-a din Ungaria, scrie Hungarianspectrum.org, într-o analiză publicată anul trecut, în care arată rolul major pe care îl au profesorii, în explicarea unor noțiuni politice strecurate în cartea școlară.
Cum arată modelul maghiar – ideologizarea educației

După ce s-a asigurat că poate să controleze conținutul manualelor școlare, statul a trecut la treabă. Caricaturi politice introduse în manualul de Geografie pentru clasa a VIII-a ilustrează Germania ca o scroafă care hrănește Grecia, Spania și Portugalia. Ungaria, personificată printr-un porcușor cu steagul respectiv, este desenată ronțăind alături de purcelușă, dând impresia că Ungaria nu este beneficiar al banilor pe care Germania îi varsă în bugetul Uniunii Europene, scrie Hungarian Spectrum.

Manualul școlar este un amalgam de informații corecte, la zi, prezentate într-o cheie “deșteaptă”, și interpretări ale realităților europene care ilustrează Ungaria în conformitate cu ideologia promovată politic, relatează publicația citată.

Foto: hungarianspectrum.org

Analiza publicată de Hungarianspectrum.org notează că manualul explică bine structura Uniunii Europene, dar și beneficiile pe care cetățenii ungari le au din faptul că fac parte din UE. Autorii analizei se declară impresionați de capitolul dedicat cercetării, care aduce în clase informația că sunt necesare investiții mărite în cercetare și dezvoltare, pentru ca intelectualii să nu plece în alte state.

Același manual nu le explică elevilor nimic despre refugiați, deși îi întreabă diferențele dintre refugiați și emigranți. Cum ilustrează manualul de Geografie de clasa a VIII-a vecinii Ungariei: Transilvania este casa maghiarilor, spune manualul, chiar dacă precizează că ungurii reprezintă doar 19% din populația Transilvaniei, notează Hungarianspectrum.org. Fabrica de confetti SUA-NATO ilustrează cum stabilesc Statele Unite granițele Serbiei, Ucrainei.

Autorii analizei menționează că în acest caz contează fundamental orientarea și vederile politice ale profesorilor de la clasă, în condițiile în care sunt slabe șanse ca elevii să fi auzit cuvântul “refugiat”.

Îți plac informațiile pe care le găsești aici? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!

Exit mobile version