În Bulgaria, testarea Covid-19 a elevilor este centrală pentru revenirea la școala cu prezență fizică, în zonele cu incidență mare

Sofia, Bulgaria / Foto: © Tigger76 - Dreamstime.com

Testarea elevilor de școală primară este element central pentru revenirea acestora la clasă în Bulgaria, țară care a apelat la modelul de predare online ca măsură de intervenție în fața înrăutățirii situației epidemiologice cauzate de Covid-19. Elevii din mai multe regiuni ale țării unde există teste disponibile în școli au reluat, începând de miercuri, orele cu prezență față în față, acolo unde părinții au fost de acord cu testarea lor de două ori pe săptămână, potrivit Sofia News Agency, care citează Ministerul Educației și Științei.

Părinții a 57% dintre elevii de școală primară din localitățile cu o incidență de peste 250 la 100.000 de locuitori au fost de acord cu testarea copiilor de două ori pe săptămână, folosind teste neinvazive, potrivit sursei citate. În localitățile cu incidență mai mică, elevii din clasele primare merg oricum la școală. Ceilalți elevi studiază online.

Agenția citată notează că dorința de reluare a școlii cu prezență fizică, pe baza testării regulate, este foarte puternică în special în capitala Sofia, unde 68% dintre părinți au fost de acord cu testarea.

Bulgaria are cea mai mică rată de vaccinare din UE, cu doar 22,7% din populație vaccinată în formulă completă, potrivit Centrului European pentru Controlul și Prevenția Bolilor (ECDC). Țara, cu o populație de aproape 7 milioane de locuitori și care a invocat Mecanismul European de Protecție Civilă al UE pentru a putea face față valului pandemic actual, a raportat joi circa 3.800 de noi cazuri, 199 de decese și doar 4.500 de persoane nou vaccinate, potrivit Sofia News Agency.

Foto: © Tigger76Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version