Încheierea mediilor pentru clasele a XII-a a fost prelungită până pe 9 iunie, la fel ca înscrierea pentru Bacalaureat, anunță Ministerul Educației în contextul grevei generale care continuă în școli

Foto: Monitorul Oficial

Ministerul Educației a transmis marți că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru care prelungește termenul de încheiere a mediilor pentru elevii din clasele din anii terminali, care au examenele naționale, în contextul greve generale. Situația școlară a elevilor din clasa a XII-a zi se poate încheia până la data de 9 iunie 2023, iar perioada de înscrieri pentru BAC s-a prelungit tot până la data de 9 iunie 2023. Inițial termenul limită era 7 iunie.

Potrivit comunicatului de presă trimis de ministerul Educației, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023, pentru a veni în sprijinul unităților de învățământ preuniversitar în desfășurarea activităților specifice de final de an școlar, care vizează absolvenții claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă.

Comunicatul integral:

“A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023

În ceea ce privește înscrierile la examenul național de Bacalaureat 2023, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota 28.142/2023, informații privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023

Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfășurare a probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a”. 

Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie:
Exit mobile version