Inexplicabil: membrii CES au fost dați afară a doua oară de Viorica Dăncilă. Tot noaptea, tot la propunerea Olguței Vasilescu

SURSA: gov.ro

Toți membri Consiliului Economic și Social (CES) au fost din nou dați afară de către pemierul Viorica Dancilă vineri, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Asta după ce o decizie asemănătoare, de revocare din funcție a membrilor CES care reprezentau societatea civilă și care au avut poziții critice la adresa Guvernului, fusese luată pe 12 octombrie, într-o manieră asemănătoare. Și atunci, ca și acum, publicarea în Monitorul Oficial s-a făcut vineri noaptea, fără un anunț prealabil, fără vreo justificare și fără a lua legătura cu cei vizați.

Viorica Dăncilă a semnat de data aceasta două decizii pe același subiect, potrivit Monitorului Oficial 904 din 26.10.2018. În prima, cea de la pagina 13, este anulată decizia dată pe 11 octombrie, cea care anunța direct noua componență a CES. Imediat apare un articol care specifică clar cine sunt membrii revocați – numele și organizația reprezentată fiind trecute într-o anexa. Practic, Viorica Dăncilă și-a anulat propria decizie și i-a dat încă o dată afară pe cei dați deja afară în urmă cu două săptămâni.

După cum se poate vedea în textul deciziei, Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, ar fi făcut o nouă propunere (adresa), cu numărul 2.590/L.O.V. (acronimul pentru Lia Olguta Vasilescu) în data de 25 octombrie 2018. Aceasta ar fi fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, potrivit textului din Monitorul Oficial, cu numărul 20/18.443/T.G. în aceeași zi.

ADRESA L.O.V a fost înregistrată de două ori cu același număr, la date diferite

Problema este că în decizia de data trecută, cea de pe 11 octombrie, apare aceeași adresă nr 2.590/L.O.V., dar din data de 22 iunie 2018. Identic este și numărul de înregistrare dat de Secretariatul General al Guvernului: 20/18.443/T.G, însă data e diferită – 8 octombrie 2018.

SURSA: Monitorul Oficial

O noutate pentru decizia dată pe 26 octombrie ar fi baza legală a revocării – este invocată și legea 248/2013, nu numai Legea 90/2001, cum era inițial. Această revenire asupra formei textului vine după ce că mai mulți membri revocați atunci au anunțat că vor ataca în instanță decizia. Este vorba despre Mihai Dragoş (Federaţia Consiliul Tineretului din România – CTR), Daniela Vişoianu (Asociaţia C4C Communication for Communit), Mircea Ciocan (Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS), Gheorghe Chioaru (Federaţia Naţională “Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România) şi Gelu Duminică (Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună).

O altă noutate a deciziei de vineri noapte este că nu a mai fost înregistrată și la Cabinetul Prim-ministrului, cum fusese primul document. Iată și decizia de numire a noilor membri CES

Reprezentanta U.C.E.C.O.M revine în CES

După ce la debarcarea trecută au fost înlocuiți 13 din cei 15 membrii, la această a doua revocare, au fost dați din nou afară toți reprezentanții inițiali ai societății civile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și printr-o a treia decizie, practic, a fost publicată noua componență. Din aceasta se poate vedea că reprezentanta UCECOM (Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești), Sevastița Grigorescu, a revenit la CES, după ce pe 11 a fost în lotul revocat.

LISTA VECHILOR MEMBRI CES, REVOCAȚI A DOUA OARĂ ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI

LISTA NOILOR MEMBRI CES

Din componența schimbată pe 11 octombrie, în noua formulă nu se mai regăsește Carmen-Luminița Rotaru, reprezentanta ArtEd.

Vedeți vechea componență a CES, stabilită în 2015, aici. 

Pe 12 octombrie, Ministerul Muncii a dat o replică la situația creată după prima revocare a membrilor societății civile din CES.

SURSA FOTO: Monitorul Oficial/gov.ro

Exit mobile version