Inspectoratul Școlar Cluj anunță un proiect prin care palmele a 100 de elevi vor fi „scanate” cu un dispozitiv ca să le fie determinat profilul de orientare în carieră / Marinela Marc, inspector șef: „Se scanează posibilitățile native ale tinerilor. Clubul Lions a venit spre noi cu acest dispozitiv și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”

Foto: Edupedu.ro / Capturi TVR Cluj

Peste 100 de elevi clujeni de clasa a XI-a vor fi incluși într-un proiect-pilot care prevede scanarea mâinilor, cu un dispozitiv „pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare”, au anunțat autoritățile într-o conferință de presă organizată marți, pe 23 ianuarie, de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Prima care a „probat” sistemul, despre care nu se spune nimic în privința omologărilor psihologice sau funcționale pe care ar trebui să le aibă, a fost chiar inspectorul școlar general Marinela Marc.

„Se va realiza un profil psihologic al tânărului la care el va avea acces și în urma căruia sperăm să își realizeze un plan de carieră mult mai bine fundamentat decât pe informații aleatorii și, poate, care nu corespunde aptitudinilor și posibilităților reale de a performa într-o anume meserie”, a declarat, jurnaliștilor prezenți la eveniment, inspectorul general.

Într-un interviu acordat TVR Cluj, în aceeași zi, Marinela Marc spune că „astăzi, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului Școlar, am lansat acest proiect, un proiect cu care a venit spre noi clubul Lions, partener de încredere al Inspectoratului Școlar în multe alte proiecte, și Universitatea „Babeș Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Spre deosebire de alte proiecte de consiliere în carieră, acest proiect vine cu o componentă în plus. Este vorba de un dispozitiv, de un soft creat chiar de o companie românească, foarte simplu și non-invaziv. Practic, prin scanarea mâinilor se scanează posibilitățile native ale tinerilor, care sunt coroborate prin completarea unui chestionar clasic de orientare școlară și prin cele două modalități de sondare se ajunge la un profil ocupațional mult mai apropiat de posibilitățile tinerilor”.

„Cititorul de palme” este de fapt un „este un neuro-stimulator”, a spus la conferință reprezentanul companiei care produce aparatul. Modul de funcționare al dispozitivului: „persoanele își pun palmele, iar mai apoi sunt supuse la niște impulsuri electrice de voltaj foarte mic, prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scanner-ul intră pe modul de colectare de date”. În urma acestei scanări de palme, aplicația lui generează „șapte rapoarte”, potrivit jurnaliștilor TVR Cluj, „printre care cele mai importante sunt raportul de talente dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, dar și cel de personalitate”.

Aparatul prezentat ar urma să fie pus la dispoziție în proiectul „Încotro? Eu?” de o organizație prezentă la conferință, și ea parteneră în proiect, Genesis Lions Club, conform ziarulfaclia.ro. Președinta acesteia, Camelia Lucia Bakri: „În acest an, se dorește a fi un proiect pilot prin care vom testa cu o tehnologie avansată, cu un aparat creat de un inventator român. Elevi din clasa a XI-a vor fi testați și de către un consilier vocațional cu teste standardizate consacrate. Având două testări ale elevului, una modernă și una consacrată de știință, am putea ghida copiii să se orienteze spre o carieră care le-ar permite să dezvolte performanță maximă.”

Totodată, o reprezentantă a organizației a mai anunțat că elevii vor trece pe la un sediu de-al lor ca sa fie profilați. „Centrul va avea un spațiu disponibil oferit de către o membră a Clubului Genesis. Se află pe strada Dorobanților, aproape de centru, un spațiu ușor accesibil pentru cei care vor veni la testare și în vederea consilierii profesionale. Va avea un program de două zile pe săptămână. Sperăm să avem aproximativ 100 de copii care să participe lunar la testare și care ulterior să beneficieze de consilierea specialiștilor”, a declarat Victoria Barabaș, reprezentanta organizației.

Inventatorul menționat este Dumitru Grigore, un preot din județul Argeș, membru al organizației Tracia Unită.

La conferința de presă a participat și decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Adrian Opre, care a reprezentant instituția parteneră în proiect. Acesta a ăncurajat instrumentul și declarat că „E nevoie să avem tot mai multe instrumente care să ne ajute în acest proces de analiza a profilului acestui tânăr. De interpretare a datelor colectate și apoi de a labora profilul ocupațional. Un profil care prezintă pe el în termeni cognitivi, noncognitivi, emoționali, interese, valori, provocări. Adică un profil complet multidimensional, analizat multinivelar și care apoi, în pasul ultim se caută suprapunerea lui pe profilul ocupațional”.

Potrivit presei locale, Opre a mai spus în conferință că „proiectul „Încotro?Eu?” constituie o necesitate pentru că se adresează explicit adolescenților, acelei generații, acelei etape de vârstă în care incidența ori amplitudinea crizelor de ghidare este evidentă. Lucru extraordinar de important. Momentele de criză sunt cele care ne provoacă deciziile cele mai importante fie că suntem tineri, fie că suntem adulți. Adolescentul trece cel mai frecvent prin crize identitare, adică momentele acelea în care survin inadvertențe între dezvoltarea sa firească biologică, respectiv dezvoltarea mentală, psihologică.” (sursa: ziarulfaclia.ro)

Ce a declarat Marinela Marc în interviule de la TVR despre dispozitivul pe care inspectoratul vrea să-l folosească la scanarea palmelor a 100 de elevi, în proiectul pilot.

„Eu l-am testat și prin impulsurile neuro-motorii care ajung la creier se generează niște rapoarte de către aplicație, în care foarte detaliat, sunt trecute toate competențele pe care le ai și care, în interpretarea unui psiholog, te duc spre anumite meserii, spre anumite profile

Moderator: N-o să vă întreb ce a reieșit din testarea pe care ați făcut-o, există o corelație bună între abilitățile dvs. așa cum acest aparat le-am măsurat și cariera pe care ați ales-o?

Nu știu dacă să spun sau să nu spun. Oricum, la vârsta mea deja parcursul în carieră este bine definit, dar primele cinci ocupații pe care le-aș putea face cu succes la mine se potrivesc perfect. Cel puțin primele patru sunt roluri în care mă regăsesc în activitatea profesională. 

Așadar, ați validat cumva această metodă. Și e orientarea în carieră o problemă reală sau lipsa orientării, mai bine zis, pentru că vedem tineri care ajung la finalul unui parcurs poate chiar academic și abia la final se întreabă oare de ce am făcut acest lucru, oare voi profesa vreodată.

Da, mai mult, ajung să aibă sentimentul de neîmplinire profesională, chiar de frustrare câteodată și o iau de la capăt cu un alt parcurs educațional. Cunosc foarte mulți tineri care după doi-trei ani de facultate s-au reorientat, au început altceva sau chiar au terminat, au lucrat în domenii care nu îi satisfăcea din niciun punct de vedere și tocmai de aceea e bine să avem mai multe instrumente de realizare a acestui profil vocațional, iar tinerii sper să aibă și încredere. Va fi foarte interesant la sfârșitul acestui an școlar, după ce sondăm un anumit eșantion de tineri liceeni, să vedem câți dintre ei se reorientează în carieră, pentru că vom începe cu elevi de clasa a XI-a, acum pentru clasa a XII-a deja este târziu – câți vor ține cont de aceste orientări, pentru că la clasa a VIII-a facem această consiliere pentru carieră, dar sunt mult prea mici copiii. 

Poate că unii nici nu se gândesc 14 ani la o carieră, se gândesc eventual spre o filieră teoretică, tehnologică, vocațională a liceului, spre uman sau spre real și abia în anii de liceu se gândesc mai departe la la o carieră. Or, în liceu, nu mai face nimeni acest lucru, nu mai este interesat de acest profil vocațional al tinerilor. Poate că unii independent, apelează la aplicații, la chestionare, se gândesc ce ar putea să facă, ce ar face cu succes. Dar cred că așa organizat în școală, sigur, pentru cei care doresc, încercăm să îi ajutăm să-și găsească drumul potrivit, pentru că dorim să avem toți foarte multe, dar este bine ca cineva să ne spună că nu ni se potrivește ceea ce ne-am dori să facem. Și că nu e o problemă asta.

Pot să vă spun că din ceea ce mie mi-a dat aplicația, prima profesie care mi s-ar potrivi a fost cea de profesor. Or eu e la grădiniță mi-am dorit să fiu cadru didactic, este chiar un un caz fericit. Dar cred că va fi mult, foarte aproape de realitate, pentru că multe companii private, multe companii cu potențial și cu buget mare utilizează un astfel de de soft pentru a testa competențele angajaților în dorința de a-i roti pe posturi și atunci vor să fie convinși că ajung oamenii potriviți pe locurile potrivite”. 

Conform OCDE, Consilierea și orientarea în carieră sunt „servicii care pot fi organizate în şcoli, universităţi, instituţii de formare, în cadrul serviciilor publice de ocupare, la locul de muncă, în sectorul activităţilor voluntare şi comunitare, cât şi în cel privat. Activităţile pot fi derulate cu indivizi sau grupuri, faţă în faţă sau la distanţă (cum ar fi cele oferite la telefon sau servicii de tip web, pe Internet). Aceste servicii oferă date cu privire la carieră (în formă tipărită, în format electronic sau altele), instrumente de evaluare şi autoevaluare, interviuri pentru consiliere, programe de educaţie pentru dezvoltarea carierei (pentru a-l ajuta pe individ să aibă o bună imagine de sine, să fie conştient de oportunităţile de care poate beneficia şi să-şi dezvolte abilităţile de management al carierei), programe de testare (pentru a exersa opţiunile înainte de a le alege efectiv), programe de căutare a unui loc de muncă şi servicii de facilitare a tranziţiilor”.

Exit mobile version