UPDATE Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie – ICEMENERG se desființează ca entitate separată și devine subunitate în cadrul Institutului pentru Inginerie Electrică

Sursa: Icemenerg.ro

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie ICEMENERG se desființează, în condițiile în care nu a întrunit condițiile minime necesare pentru reacreditare în urma unei analize de acum un an, iar activele și personalul său vor trece la un alt Institut, INCD pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat pe agenda ședinței de joi a guvernului.

UPDATE: Guvernul Ciolacu a adoptat proiectul de OUG în ședința de joi.

Proiectul extinde obiectul de activitate al ICPE-CA, așa încât acest institut să aibă și atribuții în domeniul energetic, numărul tipurilor de activitate crescând astfel de la șase (în domeniul ingineriei electrice) la 20, în domeniile ingineriei electrice și energiei.

ICEMENERG București devine subunitate a ICPE-CA, cu personalitate juridică, funcționând separat de o altă sucursală a ICPE-SA, situată în Sfântu Gheorghe. Patrimoniul Institutului pentru Energie, evaluat la 27 de milioane de lei la data de 31 decembrie 2022, trece la noua subunitate.

Nota de fundamentare notează, pe de o parte, că era nevoie de “înființarea, în cadrul ICPE – CA Bucureşti, a unei subunități cu personalitate juridică care să ofere suport pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei”, având în vedere că institutul activează în domenii strategice ale economiei, în contextul “crizei geo-politice globale cu privire la resursele de materii prime pentru producerea de energie”. Pe de altă parte, același document arată că ICEMENERG nu a întrunit punctajul necesar pentru reacreditare (68 de puncte, față de pragul minim de 70 impus de lege) , în urma unei proceduri de evaluare declanșate acum un an. Acreditarea institutului a expirat la sfârșitul anului trecut.

ICEMENERG a fost înființat în 1974 și a funcționat de atunci sub diverse forme – fie ca institut, fie ca filială RENEL sau societate comercială, statutul actual, de Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Energie, fiind stabilit printr-o hotărâre de guvern din 2010, pusă în aplicare din 2014. În ultimul său raport anual de activitate, emis după evaluarea de anul trecut, institutul recomandă  ca “singură soluție viabilă de continuare a activității (…) realizarea într-un timp cât mai scurt a unei fuziuni prin absorbție cu un alt institut de profil”.

Proiectul de HG:

Citește și:
Institutele de cercetare care vor fi comasate vor fi stabilite pe baza unor “criterii orientative”, în două luni de la intrarea în vigoare a noii Legi privind măsuri fiscal-bugetare / Fuziunile trebuie să se încheie cu jumătate de an înaintea termenului limită propus pentru evaluarea institutelor / 15% țintă de reducere a cheltuielilor prin comasări – proiect de lege  
Exit mobile version