Instrument digital gratuit pentru profesorii care vor să genereze modele moleculare 3D, pentru ca elevii și studenții să înțeleagă mai bine, dezvoltat de cercetători de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com

Un instrument digital care permite profesorilor să genereze modele moleculare 3D ce pot fi tipărite ușor, pentru ca elevii și studenții să înțeleagă mai bine concepte complexe din domeniul biomolecular, a fost dezvoltat de o echiă de cercetători de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, anunță instituția printr-un comunicat de presă.

Este vorba despre o aplicație gratuită ce oferă personalului didactic atât din preuniversitar, cât și din universitar posibilitatea să creeze rapid modele moleculare pentru activități didactice, prezentări, demonstrații practice, pentru o predare interactivă și intuitivă.    

Comunicatul citat precizează că instrumentul dezvoltat la UAIC este conceput special pentru imprimante 3D accesibile, disponibile pe scară largă, și oferă instrucțiuni clare pentru realizarea modelelor, facilitând astfel utilizarea sa în mediul educațional.

Comunicatul precizează că modelele moleculare 3D au fost integrate într-un studiu educațional desfășurat în trei licee din Iași: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” și Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”.

În cadrul acestui proiect pilot, o echipă de la Facultatea de Biologie a UAIC, formată din studenți și cadre didactice,  a  realizat și a pus la dispoziție, gratuit, 86 de modele destinate cadrelor didactice  din cadrul  UAIC. Echipa a realizat atât proiectarea modelelor moleculare tipăribile, cât și producerea lor prin imprimare 3D, fiecare model fiind adaptat la cerințele specifice ale utilizatorilor în ceea ce privește dimensiunile, materialele, culorile și detaliile structurale.

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version