Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, cred 44% dintre profesorii din România, iar 6 din 10 văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii să-și facă o carieră – sondaj CNCD

Foto: USLIP Iași

44% dintre profesorii din România cred că învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, potrivit unui sondaj al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De asemenea, 6 din 10 profesori văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii își fac o carieră.

Această percepție a profesorilor arată lipsa de încredere în sistemul educațional în care ei înșiși activează, existând riscul de a transmite aceste păreri și elevilor, potrivit studiului.

Atitudinea generală față de justiție:

49% sunt de acord că „în zilele noastre, cei mai mulți care încalcă legea scapă nepedepsiți”. „Nu contează legile, oricum cei de la putere fac ce vor ei”, este o afirmație cu care sunt de acord 46% dintre participanții la sondaj.

Încrederea în justiție este destul de redusă pentru 39% dintre respondenții profesori, care cred că „în prezent, nici tribunalele nu mai fac dreptate oamenilor”.

În privința partidelor politice, acestea „există doar pentru ca politicienii să-și facă o carieră”, susțin 58% dintre cadrele didactice.

Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, încă mai cred 44% dintre cei care au participat, restul de 56% nefiind de acord cu afirmația respectivă. Tot 44% este procentul nostalgicilor după „epoca de aur”, care susțin că „în comunism oamenii aveau mai multă încredere în viitor”, mai arată studiul. Printre profesori, procentul extremei care mai degrabă e de acord că „este bine să existe un singur partid politic” este de 15.

Profesorii sunt percepuți atât de părinți, cât și de reprezentanții ISJ, a fi categoria de persoane care discriminează cel mai puțin. Acest lucru, în combinație cu importanța alocată școlii, conferă o mare responsabilitate profesorilor în acest domeniu, după cum arată rezultatele studiului.

În privința culegerii datelor, profesorii au fost contactați telefonic, dar o parte dintre ei au dorit să răspundă fie online, fie față-în față. Din eșantionul de 689 de interviuri, 378 au fost realizate doar telefonic, 58 față-în-față și 253 online.

Perioada de colectare a datelor a fost mai – iunie 2021.

Exit mobile version