Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, cred 44% dintre profesorii din România, iar 6 din 10 văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii să-și facă o carieră – sondaj CNCD

2.483 de vizualizări
Foto: USLIP Iași
44% dintre profesorii din România cred că învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, potrivit unui sondaj al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De asemenea, 6 din 10 profesori văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii își fac o carieră.

Această percepție a profesorilor arată lipsa de încredere în sistemul educațional în care ei înșiși activează, existând riscul de a transmite aceste păreri și elevilor, potrivit studiului.

Atitudinea generală față de justiție:

49% sunt de acord că „în zilele noastre, cei mai mulți care încalcă legea scapă nepedepsiți”. „Nu contează legile, oricum cei de la putere fac ce vor ei”, este o afirmație cu care sunt de acord 46% dintre participanții la sondaj.

Încrederea în justiție este destul de redusă pentru 39% dintre respondenții profesori, care cred că „în prezent, nici tribunalele nu mai fac dreptate oamenilor”.

În privința partidelor politice, acestea „există doar pentru ca politicienii să-și facă o carieră”, susțin 58% dintre cadrele didactice.

Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, încă mai cred 44% dintre cei care au participat, restul de 56% nefiind de acord cu afirmația respectivă. Tot 44% este procentul nostalgicilor după „epoca de aur”, care susțin că „în comunism oamenii aveau mai multă încredere în viitor”, mai arată studiul. Printre profesori, procentul extremei care mai degrabă e de acord că „este bine să existe un singur partid politic” este de 15.

Profesorii sunt percepuți atât de părinți, cât și de reprezentanții ISJ, a fi categoria de persoane care discriminează cel mai puțin. Acest lucru, în combinație cu importanța alocată școlii, conferă o mare responsabilitate profesorilor în acest domeniu, după cum arată rezultatele studiului.

  • La studiu au participat profesorii care predau la ciclul de învățământ gimnazial și liceal. Au fost luate 689 interviuri. Eșantionul a fost unul probabilistic stratificat, cu o marjă de eroare de +-4%, grad de încredere de 95%.

În privința culegerii datelor, profesorii au fost contactați telefonic, dar o parte dintre ei au dorit să răspundă fie online, fie față-în față. Din eșantionul de 689 de interviuri, 378 au fost realizate doar telefonic, 58 față-în-față și 253 online.

Perioada de colectare a datelor a fost mai – iunie 2021.


9 comments
  1. Căutăm cizmar cu 4 clase care să salveze învățământul românesc, ăștia cu doctorate și sute de diplome au reușit să-l distrugă!

  2. Nu ati mentionat unde se aflau profesorii pe scara de salarizare, daca sindicatele nu si-au facut treaba am ajuns ultimii si vom ramane aici. Educatia nu mai este o prioritate de 30 ani!

      1. Eu de anul trecut si colegi de-ai mei de 3 ani. Si tot pleaca lumea. Cand fotbalistii erau in somaj tehnic, in fisa postului meu “se lafaiau” predarea online pe banii mei si voluntariatul obligatoriu. Si sindicatele se lafaiau pe la chelmeza fara masca.

  3. Atunci se punea accent pe ce știu eleviii, acum părinții și societatea inclusiv ministerul pun accent pe note. Ce ziceți de examene pe bune la sfârșitul clasei a-VIII-a?

  4. Ce speculații… Adica profesorul afirma cu argumente ca înainte de 1989 invatamantul era superior celui de acum.
    Si “ii dati peste bot”, insinuand ca elevii vor demobiliza din acest motiv.
    Ce au elevii cu discutiile dintre profesori?
    Ori proful nu are voie sa isi exprime democratic opinia in cercul profesorilor, dar elevii considera democratic sa traga cu urechea.

  5. Profesorii erau mai bine pregatiti, pentru ca facultatile erau de 4 ani, unele de 5 ani, iar diplomele nu erau niste simple cartoane fara continut. Erau mai multe zile de scoala, inclusiv sambata, dar cu program de 3 -4 ore, mai ales sport, dirigentie, limbi straine.De multe ori sambata se mergea la concerte, muzee, in excursii, in loc de ore. Existau cercuri de matematica, limbi straine, deaen si teatru, cor, aeromodele, etc Acum nu mai este asa ceva si toti vor bani cu munca cat mai outina!

  6. V-ati intrebat ca poate asta este adevarul? In articol nu se precizeaza esantionul corespunzator varstei pentru cei 44% “nostalgici”. Daca sunt persoane care au apucat si vremurile de atunci si pot sa faca o comparatie?

  7. 44 la suta e minciuna. Sunt convins ca procentul era peste 50 la suta, dar ca sa nu socheze….Era categoric mai bun. Singurul lucru bun adus de sistemul actual este incorporarea gandirii critice si abundenta de informatie online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul after-school ar putea fi asigurat gratuit de stat, ca soluție a ministrului Andronescu pentru ca profesorii să nu fie dați afară după reducerea orelor de școală

În planul de reducere a orelor de la clasă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o nouă modificare. Propunerea sa ar fi, potrivit unei declarații făcute marți la Realitatea TV,…
Vezi articolul

Calendarul examenului de definitivat 2024, publicat în Monitorul Oficial. Profesorii se înscriu până pe 13 octombrie. Prima inspecție de specialitate are loc până la data de 9 februarie 2024

Calendarul examenului de definitivat 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.330 din 25 septembrie 2023. Înscrierea profesorilor se face până pe 13…
Vezi articolul