UPDATE Învăţător din Lugoj – reţinut de poliție după ce ar fi lovit peste față două eleve de 10 ani / Judecătoria a dispus control judiciar pentru 60 de zile și suspendarea dreptului de exercitare a profesiei

Foto: © Gan Chaonan - Dreamstime.com

Un învățător din Lugoj, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut de poliție pentru 24 de ore după ce ar fi agresat fizic, în timpul orelor de curs, două eleve în vârstă de 10 ani, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri seară. În reacție, Inspectoratul  Școlar Județean Timiș a transmis că se impune cercetarea disciplinară și suspendarea activității didactice pe perioada cercetării disciplinare.

Potrivit poliției, verificările au fost declanșate în urma sesizării părinților celor două fete, în cursul zilei de 5 noiembrie. Poliliștii au constatat că minorele ar fi fost lovite cu palma peste față. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivăm cercetările urmând să continue.

Potrivit ISJ Timiș:

„Având în vedere situația semnalată, care indică posibila săvârșire a unei fapte de natură a afecta integritatea fizică sau psihică a unui elev, se impune luarea următoarelor măsuri de către unitatea de învățământ:

1) Sesizarea Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminare în mediul școlar și promovarea interculturalității

Comisia are competența de a analiza și cazurile de violență săvârșite asupra antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor de către membri ai personalului unității de învățământ, în mediul școlar.

Sesizarea comisiei poate fi realizată de către directorul unității de învățământ sau de către părintele elevului, în condițiile legii.

2) Declanșarea procedurii de cercetare disciplinară

Se impune inițierea procedurii de cercetare disciplinară a cadrului didactic implicat, în baza sesizării formulate de directorul unității de învățământ sau de părintele elevului, întrucât fapta imputată este susceptibilă de a se încadra în categoria abaterilor disciplinare prevăzute de art. 209 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, respectiv:

a) faptele de violență fizică și/sau verbală îndreptate împotriva elevilor sau a colegilor;

b) orice fapte ori atitudini care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor.

3) Aplicarea măsurilor complementare prevăzute de lege

3.1. Suspendarea activității didactice – în conformitate cu art. 209 alin. (5) din Legea nr. 198/2023, cadrul didactic cercetat nu va desfășura activități didactice directe cu beneficiarii primari ai educației pe întreaga durată a cercetării disciplinare.

3.2. Solicitarea unui raport de specialitate – în temeiul art. 209 alin. (3) din Legea nr. 198/2023, unitatea de învățământ va solicita Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) întocmirea unui raport de specialitate cu privire la situația sesizată, în vederea fundamentării măsurilor administrative și disciplinare ulterioare.

4) Informarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș (până la această oră, informarea a fost doar verbală)

După parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de lege, unitatea de învățământ va transmite raportul comisiei, procesul-verbal al cercetării disciplinare și concluziile măsurilor dispuse, pentru informare și monitorizare, la nivelul ISJ Timiș.”

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version