Iohannis: Ne aflăm aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, își pot relua orele în format fizic. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat până la finalul anului școlar – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că România se află „aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, își pot relua orele în format fizic”, după ce CMBSU a decis astăzi ca toți elevii din Capitală se vor putea întoarce fizic la școală de miercuri. Șeful statului a adăugat că acest lucru ar trebui „să rămână neschimbat, până la finalul anului școlar toți copiii să-și poată finaliza cursurile în băncile școlilor”.

„Reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la școală, dar nu oricum, ci în condiții de siguranță sanitară sporite este o prioritate. Deciziile în Educație în toată această perioadă dificilă a luptei cu pandemia s-au luat pe baza unor scenarii legate în mod direct de incidența și rata de infectare de la nivelul fiecărei localități. Ne aflăm, iată, aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, își pot relua orele în format fizic. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat, până la finalul anului școlar toți copiii să-și poată finaliza cursurile în băncile școlilor”, a declarat Klaus Iohannis.

Pe 13 mai, în discursul lui Klaus Iohannis privind relaxările generale din societate, care au intrat în vigoare din 15 mai, Educația a fost menționată la final, iar mesajul a fost unul de menținere a normelor care țin de rata de incidență, adică nu toți elevii puteau reveni la școală încă, deși de sâmbătă s-au redeschis restaurantele în interior, teatrele, iar masca nu mai era obligatorie pe stradă. Mai mult, președintele a vorbit atunci de scenariul roșu din școli, deși acesta a fost desființat de Ministerul Educației pe 29 aprilie. Ulterior, ministrul Sorin Cîmpeanu a înviat scenariul roșu, după gafa președintelui.

„În final o remarcă legată de școli: noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență, deci avem în continuare scenariul verde, galben, roșu, aceste lucruri se aplică ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și în acest fel majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci în privința școlilor se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt evident valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii În școală și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a declarat Iohannis la finalul conferinței de presă din 13 iunie.

Citește și: România educată la o terasă și-un mic: școala este ultima “remarcă” goală de conținut a președintelui Klaus Iohannis, la finalul a 13 minute de relaxări pentru nunți, petreceri și magazine

Amintim că toți elevii din București se pot întoarce oficial mâine la școală, decizie luată astăzi de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

„Am rămas sub 1 la mie, suntem la 0,89 la mie rata de infectare în București. Toți elevii pot participa fizic la ore în școli începând de mâine. Evident acolo unde lucrurile sunt diferite, din motive de infrastructură sau din alte motive, școlile pot în mod punctual lua decizia de a rămâne în online dacă vor dori și noi vom primi acele cereri”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, la finalul ședinței CMBSU de astăzi.

„Începând cu data de 19.05.2021 la nivelul unităților de învățământ din municipiul București activitățile didactice se pot desfășura cu participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitatea de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, conform Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în hotărârea CMBSU.

Citește și:
BREAKING Toți elevii din București, indiferent de clasă, revin de miercuri la școală – Alin Stoica, prefectul de București
Cinci școli din București vor rămâne online, miercuri, din motive justificate de infrastructură – ISMB
BREAKING Nicio relaxare nu se aplică în școli. Iohannis: Noi păstrăm în continuare scenariul verde, galben, roșu
Scenariul roșu, înviat de Sorin Cîmpeanu, după ce tot el l-a desființat, în urma declarației președintelui Iohannis care anunța că școlile rămân pe trei culori – verde, galben, roșu
Exit mobile version