UPDATE: Școlile din județul Constanța se închid astăzi, 18 februarie, din cauza condițiilor severe ale vremii. Codul galben emis de ANM, pentru județul Constanța, valabil până la ora 12:00, s-a transformat într-unul portocaliu, valabil până în această seară.
Cursurile cu prezență fizică se suspendă astăzi, 18 februarie, în județele Brăila, Galați și Vrancea și Giurgiu, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, măsura vine în urma vremii rele, autoritățile locale au decis că activitatea didactică să se desfășoare online. Codul emis de ANM e valabil până astăzi la ora 12:00.
- Autoritățile locale au precizat că măsura a fost adoptată preventiv, ninsorile și viscolul pot îngreuna deplasarea către școli.
Redăm comunicatul Ministerului Educației
„Din informatiile primite până în acest moment din partea inspectoratelor școlare, cursurile se vor desfășura online în toate unitățile de învățământ din județele *Galați* și *Vrancea*. De asemenea, in *Brăila* cursurile se vor desfășura online în toate unitățile din mediul rural și în orașele Ianca, Făurei și Însurăței. Revenim cu eventuale update-uri pe măsură ce primim informații din județe.”
Amintim că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, valabilă în 12 judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00, în Muntenia şi în sudul Moldovei va ninge abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20 – 50 cm (echivalent în apă de 20 – 50 l/mp). Detalii aici
