„Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul, dar dacă nu ne implicăm…”, a spus astăzi ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în emisiunea Academia Europa FM, referindu-se la așteptatele concursuri de directori de școală. El a fost întrebat în legătură cu desființarea inspectoratelor școlare și politizarea acestora, dar a răspuns referindu-se la concursurile de director școlar.
Mihai Dimian i-a îndemnat pe cei interesați să participe la concursurile de directori „chiar dacă sunt sau nu sunt membri de partid și să lupte pentru asta”, în pofida intervențiilor politice. „Nu putem sta deoparte și apoi să spunem e, a reușit tot respectiva persoană”, a spus el.
- Cu aceeași ocazie, ministrul a afirmat că, după concursurile din 2021, dintre cei care au câștigat „nu toți au ocupat posturile. Ceea ce înseamnă că poate au fost influențe și după”.
Dar s-a dat pe sine drept exemplu, spunând că „am reușit să câștig încrederea colegilor mei și postul de rector fără să fiu membru al unui partid politic”. Amintim că Edupedu.ro a relatat pe surse că, deși nu era membru al unui partid, Mihai Dimian a avut susținerea PSD, pe lângă cea a premierului Ilie Bolojan, în momentul în care a intrat în cărți pentru a deveni ministru al Educației.
- Înființarea direcțiilor județene / a Municipiului București de învățământ preuniversitar, prin reorganizarea inspectoratelor școlare, la care a făcut referire realizatorul Europa FM Marcel Bartic în întrebarea sa, este prevăzută la Art. 116 din Legea învățământului preuniversitar 198/2023, însă prevederea a fost ulterior prorogată până la începutul anului școlar 2027-2028.
- Concursurile de directori școlari, la care a făcut referire în răspunsul său ministrul Dimian, a fost amânat în mod repetat, în contextul prelungirii sezonului electoral 2024-2025. Nici metodologia de concurs nu este finalizată în acest moment. Recent, ministrul Mihai Dimian indica luna octombrie drept posibil moment de organizare a concursului și își exprima intenția ca metodologia să fie cunoscută în luna mai.
Secvența din emisiunea Academia Europa FM referitoare la influența politicului asupra concursurilor de director:
„Realizator: Tot mai multe voci cer depolitizarea sistemului nostru de învățământ. Ba chiar, relativ recent, o inițiativă a unei organizații de părinți a reamintit de desființarea inspectoratelor. Sau, mă rog, așa cum apare ea într-o ordonanță publicată în urmă cu aproximativ 2 ani (n.red.: este vorba despre Legea învățământului preuniversitar 198/2023), dacă îmi amintesc eu bine, transformarea lor în direcții generale de învățământ. Credeți că este posibil un astfel de obiectiv? Și cum răspundeți acuzelor celor care văd în aceste instituții o zonă în care politicul și-a spus foarte apăsat cuvântul în ultimii 30 și ceva de ani.
Mihai Dimian: Cred că, pe lângă așteptările pe care le avem de la ceilalți, trebuie să ne implicăm și noi, fiecare dintre noi. La fel mi s-a spus că universitățile sunt politizate. Cu toate acestea, am reușit să câștig încrederea colegilor mei și postul de rector fără să fiu membru al unui partid politic. În momentul de față, așa cum spuneam, ocupă poziție politică deși nu sunt membru al unui partid politic. Dacă s-a ajuns ca la funcția de ministru să nu se apeleze la un membru al unui partid politic, înseamnă că există o șansă pentru România. Îi rog să se implice, să participe la concursurile de directori, chiar dacă sunt sau nu sunt membri de partid și să lupte pentru asta. Poate nu vor reuși din prima, dar împreună putem reuși. Eu încerc să ofer un cadru cât mai obiectiv pentru aceste concursuri.
Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul, dar dacă nu ne implicăm… Nu putem sta deoparte și apoi să spunem e, a reușit tot respectiva persoană. Și dacă vă uitați în 2021, veți constata un efect foarte interesant. Și anume că după ce au câștigat concursurile de post, nu toți au ocupat posturile. Ceea ce înseamnă că poate au fost influențe și după. Deci trebuie să fim puternici și să ne implicăm.
Realizator: Pe de altă parte, sigur că…
Mihai Dimian: Dar eu asigur, prin cadrul metodologic, o șansă mai bună. Ne uităm și la modul de evaluare. Sigur că sunt în momentul de față limitat de anumite prevederi ale legii, care vorbesc despre o comisie de concurs într-un anumit mod. Și am participat la concursurile anterioare, la 40 de concursuri în Suceava și Botoșani, voluntar.
Deci m-am implicat tocmai pentru a încerca să mă asigur că lucrurile sunt cât mai obiective. Și cunosc și aspectele care m-au îndurerat atunci, în care erau trei care făceau ca lucrurile să ajungă în direcția în care doreau ei și orice făceam eu părea că este inutil, dar cred că am și contribuit prin prezența mea acolo. Deci să ne implicăm.”
Secvența – de la min. 31 în înregistrarea emisiunii:
