La concursurile de directori de școală „cu siguranță vor fi intervenții tot timpul”, declară ministrul Educației, Mihai Dimian. El îi îndeamnă totuși pe profesori să participe la concursuri, „chiar dacă sunt sau nu sunt membri de partid”

3.236 de vizualizări
Foto: Mihai Dimian Facebook.com
„Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul, dar dacă nu ne implicăm…”, a spus astăzi ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în emisiunea Academia Europa FM, referindu-se la așteptatele concursuri de directori de școală. El a fost întrebat în legătură cu desființarea inspectoratelor școlare și politizarea acestora, dar a răspuns referindu-se la concursurile de director școlar.

Mihai Dimian i-a îndemnat pe cei interesați să participe la concursurile de directori „chiar dacă sunt sau nu sunt membri de partid și să lupte pentru asta”, în pofida intervențiilor politice. „Nu putem sta deoparte și apoi să spunem e, a reușit tot respectiva persoană”, a spus el.

  • Cu aceeași ocazie, ministrul a afirmat că, după concursurile din 2021, dintre cei care au câștigat „nu toți au ocupat posturile. Ceea ce înseamnă că poate au fost influențe și după”.

Dar s-a dat pe sine drept exemplu, spunând că „am reușit să câștig încrederea colegilor mei și postul de rector fără să fiu membru al unui partid politic”. Amintim că Edupedu.ro a relatat pe surse că, deși nu era membru al unui partid, Mihai Dimian a avut susținerea PSD, pe lângă cea a premierului Ilie Bolojan, în momentul în care a intrat în cărți pentru a deveni ministru al Educației.

Secvența din emisiunea Academia Europa FM referitoare la influența politicului asupra concursurilor de director:

Realizator: Tot mai multe voci cer depolitizarea sistemului nostru de învățământ. Ba chiar, relativ recent, o inițiativă a unei organizații de părinți a reamintit de desființarea inspectoratelor. Sau, mă rog, așa cum apare ea într-o ordonanță publicată în urmă cu aproximativ 2 ani (n.red.: este vorba despre Legea învățământului preuniversitar 198/2023), dacă îmi amintesc eu bine, transformarea lor în direcții generale de învățământ. Credeți că este posibil un astfel de obiectiv? Și cum răspundeți acuzelor celor care văd în aceste instituții o zonă în care politicul și-a spus foarte apăsat cuvântul în ultimii 30 și ceva de ani. 

Mihai Dimian: Cred că, pe lângă așteptările pe care le avem de la ceilalți, trebuie să ne implicăm și noi, fiecare dintre noi. La fel mi s-a spus că universitățile sunt politizate. Cu toate acestea, am reușit să câștig încrederea colegilor mei și postul de rector fără să fiu membru al unui partid politic. În momentul de față, așa cum spuneam, ocupă poziție politică deși nu sunt membru al unui partid politic. Dacă s-a ajuns ca la funcția de ministru să nu se apeleze la un membru al unui partid politic, înseamnă că există o șansă pentru România. Îi rog să se implice, să participe la concursurile de directori, chiar dacă sunt sau nu sunt membri de partid și să lupte pentru asta. Poate nu vor reuși din prima, dar împreună putem reuși. Eu încerc să ofer un cadru cât mai obiectiv pentru aceste concursuri. 

Cu siguranță vor fi intervenții tot timpul, dar dacă nu ne implicăm… Nu putem sta deoparte și apoi să spunem e, a reușit tot respectiva persoană. Și dacă vă uitați în 2021, veți constata un efect foarte interesant. Și anume că după ce au câștigat concursurile de post, nu toți au ocupat posturile. Ceea ce înseamnă că poate au fost influențe și după. Deci trebuie să fim puternici și să ne implicăm. 

Realizator: Pe de altă parte, sigur că…

Mihai Dimian: Dar eu asigur, prin cadrul metodologic, o șansă mai bună. Ne uităm și la modul de evaluare. Sigur că sunt în momentul de față limitat de anumite prevederi ale legii, care vorbesc despre o comisie de concurs într-un anumit mod. Și am participat la concursurile anterioare, la 40 de concursuri în Suceava și Botoșani, voluntar. 

Deci m-am implicat tocmai pentru a încerca să mă asigur că lucrurile sunt cât mai obiective. Și cunosc și aspectele care m-au îndurerat atunci, în care erau trei care făceau ca lucrurile să ajungă în direcția în care doreau ei și orice făceam eu părea că este inutil, dar cred că am și contribuit prin prezența mea acolo. Deci să ne implicăm.” 

Secvența – de la min. 31 în înregistrarea emisiunii:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Generația Beta, copiii născuți între anii 2025 și 2039: Vor trăi într-o eră în care „inteligența artificială și automatizarea sunt complet integrate în viața de zi cu zi”. Mulți dintre acești copii vor trăi până în secolul al XXII-lea, potrivit sociologilor

Anul 2025 marchează începutul unei noi generații, Generația Beta. Cei născuți între 2025 și 2039 vor face parte din această generație, potrivit McCrindle.com. Specialistul în demografie Mark McCrindle și sociologul…
Vezi articolul

​Bărbat din Dolj, reținut pentru propagandă legionară pe Facebook / Marian Motocu ar fi cel pe care profesorul de istorie Marcel Bartic l-a indicat ca autorul unor amenințări și insulte la adresa sa, după ce cadrul didactic denunțase public comemorarea legionarului Zelea Codreanu la Tâncăbești

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova l-au reținut miercuri, pentru 24 de ore, pe Marian Motocu, din județul Dolj, care folosea platforma de socializare Facebook pentru promovarea unor mesaje…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020: peste 62.000 de locuri în facultăți, 158 de specializări modificate la stat și privat

Guvernul a aprobat Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2019 – 2020, potrivit gov.ro. Potrivit documentului care a…
Vezi articolul

Educația din România – luată ca reper negativ pentru învățământul din Țara Galilor, într-o prognoză a unui centru de analiză conservator: „Dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Țara Galilor va ajunge la nivelul României”, țară care „a avut istoric rezultate slabe în rankingurile” PISA 

Rezultatele sistemului de educație din România sunt luate ca referință negativă într-o analiză realizată de un cunoscut centru conservator de cercetare din Marea Britanie, Onward UK, pentru a critica sistemul…
Vezi articolul

Profesorii pot completa dosarele pentru Definitivat 2025 în perioada 2-13 iunie, potrivit calendarului oficial / Portofoliul profesional al cadrelor didactice este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate

În perioada 2-13 iunie, profesorii care s-au înscris la definitivat 2025 pot să-și completeze dosarul, potrivit calendarului oficial. Cea de-a doua inspecție de specialitate se desfășoară până la data de…
Vezi articolul