Laptop pentru profesor – ghid util cu specificațiile cele mai potrivite pentru o experiență de predare mai bună (P)

Tehnologia a devenit parte integrantă din procesul educațional, iar laptopurile reprezintă un instrument necesar nu doar pentru elevi, ci și pentru profesori. Cadrele didactice își pot planifica lecțiile mai eficient, pot evalua și organiza mai rapid temele elevilor, pot susține cursuri interactive, fie că se află într-o sală de clasă, fie că predau de la distanță, online. În prezent, opțiunile sunt numeroase și, de cele mai multe ori, alegerea celui mai potrivit laptop pentru nevoile unice ale fiecăruia dintre noi se poate dovedi dificilă, mai ales când nu avem idee unde și ce anume să căutăm.

Așadar, care sunt principalele aspecte de care ar fi necesar să țină cont cadrele didactice, atunci când vor să achiziționeze un laptop care va fi  folosit atât în procesul de predare, cât și pentru uz personal?

Specificațiile tehnice

Un hățiș de informații pentru majoritatea dintre noi, însă specificațiile tehnice reprezintă un factor determinant în achiziția laptopului potrivit pentru nevoile fiecăruia. Acordați atenție informațiilor legate de spațiul de stocare, sistemul de operare și procesor, extrem de utile pentru a vă da seama de performanța în timp a laptopului și de viteza cu care va răspunde la comenzi și la un număr mare de aplicații deschise.Specificația minimă pentru procesoare: Intel Core i3, Ryzen 3 și Core m3, iar în ceea ce privește sistemul de operare, Windows 10. În ceea ce privește spațiul minim de stocare, 256 GB reprezintă un foarte bun punct de plecare, în timp ce memoria RAM ar trebui să fie de cel puțin 4 GB.Acestea sunt doar specificațiile minime, existând, desigur, opțiuni de upgrade, mai ales dacă predați lecții foarte complexe.

Dimensiunea ecranului și portabilitatea dispozitivului

Dimensiunea ecranului este foarte importantă, mai ales dacă predați cursuri online. Ecranul laptopului poate fi mare, de 17,3 inch sau mic, de 10 inch. Un ecran mai mare oferă mai mult spațiu pentru sarcini multiple, vă poate ajuta să plasați documentele și paginile web simultan pe ecran și să vedeți elevii în mod corespunzător în timpul orelor virtuale. Un ecran mai mare înseamnă și o tastatură mai mare, dar în același timp vă poate afecta mobilitatea. Profesorii au nevoie de laptopuri care pot fi transportate cu ușurință dintr-un loc în altul, mai ales când sunt utilizate atât pentru lucru, cât și pentru uz personal.

Buget

Există multe modele de laptopuri, cu prețuri diferite în funcție de performanță, tehnologie utilizată și caracteristici. Acest lucru nu înseamnă că doar laptopurile scumpe sunt de cea mai bună calitate și că laptopurile mai accesibile oferă o calitate scăzută. În funcție de bugetul pe care îl aveți la dispoziție, stabiliți mai întâi un preț mediu pentru achiziția unui laptop. De asemenea, urmăriți reducerile de prețuri, însă nu renunțați la performanță pentru un preț mic, și nu vânați prețurile fără a verifica specificațiile tehnice.

Conectivitate

În general, profesorii au o mulțime de sarcini de finalizat care necesită o conexiune bună la internet, atât Wi-Fi, cât și Bluetooth.

Memorie

Importanța acestui criteriu variază, în funcție de nevoile fiecăruia dintre noi. Dacă preferați să stocați multe date, precum videoclipuri, jocuri, prezentări etc. puteți opta pentru laptopuri cu un spațiu mare de memorie. Pe de altă parte, dacă aveți nevoie doar să salvați documente și imagini, puteți opta pentru o memorie mai mică. Nu există o alegere corectă sau greșită a unui laptop pentru mediul educațional, tot ce contează sunt cerințele și așteptările utilizatorilor.

Durata de viață a bateriei

Durata de viață a bateriei este un element important în achiziția unui laptop. Nimeni nu vrea să-și încarce laptopul după fiecare oră sau după două ore. Mai ales în școli, unde prizele sunt fie ocupate, fie departe de catedră. Prin urmare, încărcarea laptopurilor devine dificilă, fiind nevoie de dispozitive cu o autonomie mare a bateriei, astfel încât să poată fi folosite fără încărcare pe durata mai multor ore de cursuri.

Recomandări Lenovo

Noile generații de laptopuri de la Lenovo îndeplinesc toate aceste cerințe și vin în plus cu caracteristici adaptate nevoilor profesorilor.

Laptopurile Lenovo ThinkBook

Laptopurile Lenovo ThinkBook au fost proiectate din materiale și finisaje premium, sunt ultra-rezistente și includ procesoare puternice de la Intel® și AMD, care pot rula aplicații și programe software educaționale complexe. Sunt dotate cu cameră foto/video FHD cu ThinkShutter, o tehnologie care obturează camera atunci când nu este utilizată, astfel încât să nu existe porniri accidentale ale camerei web, și cu o baterie care asigură până la 6 ore de autonomie și posibilitate de încărcare rapidă (în 30 de minute se încarcă până la 80%). Tastatura este iluminată și rezistentă la apă, iar ecranele cu rame subțiri permit concentrarea atenției asupra conținutului afișat și interacțiunea fluidă cu acesta, fără a fi nevoie de derularea constantă în pagină. Butonul de alimentare inteligent integrează un cititor de amprente cu ajutorul căruia procesul de autentificare se desfășoară în condiții de siguranță, astfel încât profesorul să fie singurul care are acces la echipament. În plus, oferă opțiuni flexibile de stocare, facilitând accesul la resurse educaționale, dar și transfer ușor de fișiere între profesori și elevi.

Lenovo ThinkBook 16p Gen 5

Lenovo ThinkBook 16p Gen 5 îi ajută pe utilizatori să gestioneze orice sarcină rapid și eficient, datorită procesorului Intel Core i9 (a 14-a generație) cu AI Assist și NVIDIA GeForce RTX 4060. Construite pentru era AI, GPU-urile GeForce RTX dispun de nuclee specializate AI NVIDIA TensorRT care oferă performanțe superioare și capabilități revoluționare pentru cazurile de utilizare AI, cum ar fi Stable Diffusion. Utilizatorii au mai multe opțiuni de conectivitate datorită celor două porturi Thunderbolt 4 și celor trei porturi USB-A care sunt amplasate convenabil pe laterale și a portului HDMI situat în spate. În plus, utilizatorii pot maximiza capacitatea de stocare datorită celor două sloturi SSD.

Lenovo ThinkCentre neo 50a 27 Gen 5

Lenovo ThinkCentre neo 50a 27 Gen 5 este un desktop conceput pentru colaborare. Calculatorul all-in-one (AIO) de 27 inch este dotat cu un procesor Intel Core i7, are până la 32 GB de memorie RAM DDR5 și un display 99% sRGB, certificat TÜV Rheinland® cu o rată de refresh de 100 Hz. Acest model AIO include un stativ opțional de încărcare wireless pentru a menține dispozitivele încărcate 24×7. Datorită funcției Display Sharing, care transformă computerele într-un monitor atunci când un laptop este conectat printr-un port HDMI și funcției Lenovo Smart Storage, care utilizează stocarea internă ca pe un cloud privat, utilizatorii pot accesa, edita și partaja fișiere oricând și oriunde. Acest desktop e alegerea ideală pentru mediul educațional, în unitățile de învățământ care doresc să maximizeze spațiul și să îmbunătățească productivitatea, fiind silențios și certificat TÜV Rheinland Ultra Low Noise, cu un ecran care reduce emisiile de lumină albastră și protejează ochii în timpul orelor de predare sau studiu, conectivitate Wi-Fi 6 și o cameră de 5MP cu un obturator pentru protejarea confidențialității.

Teste exigente de durabilitate

Toate laptopurile Lenovo Think au trecut multiple teste MIL-STD 810H, un instrument valoros pentru evaluarea durabilității și rezistenței echipamentelor din școli, și sunt conforme cu setul de standarde Mil-SPEC, conceput pentru a testa durabilitatea, rezistența și fiabilitatea și care acoperă inclusiv testele de temperatură, presiune, praf, umiditate și vibrații. Echipamentele sunt mai rezistente în condiții dificile de mediu și vor necesita mai puține reparații, ceea ce pe termen lung se traduce prin economii de costuri. Riscul de accidente sau avarii în timpul utilizării și manipulării echipamentelor este redus, asigurând astfel un proces de învățare neîntrerupt.

Protecție împotriva daunelor accidentale

În plus, datorită serviciului de garanție oferit de Lenovo, Accidental Damage Protection (ADP), beneficiați de protecție împotriva daunelor accidentale. Evitați astfel costurile adiționale asociate cu înlocuirea pieselor deteriorate ale sistemului. Ce este acoperit prin acest serviciu: căderi accidentale, lichide vărsate, lovituri și defecțiuni structurale survenite în condiții normale de funcționare sau manipulare, inclusiv supratensiuni electrice și deteriorarea ecranului LCD integrat. Exemple: laptopul alunecă accidental de pe masă și ecranul LCD se sparge; ecranul laptopului este închis peste un stilou care a fost uitat pe tastatură, iar ecranul LCD se sparge; o supratensiune electrică cauzează daune semnificative hardware-ului; cafeaua se varsă pe tastatură și amploarea daunelor este necunoscută. În plus, beneficiați de înlocuirea completă a sistemului în cazurile în care reparația nu este posibilă. Protecția împotriva daunelor accidentale vă ajută să faceți economii semnificative în raport cu costul reparației sau al achiziției unui nou sistem, între 28%-80%, în funcție de dispozitiv și reparațiile necesare.

Înainte de a cumpăra un computer pentru școală sau pentru uz personal, faceți o listă de cerințe, stabiliți bugetul și apoi luați o decizie. Acest articol reprezintă doar un ghid, cu ajutorul căruia puteți naviga mai ușor prin multitudinea de opțiuni prezente în piață, însă există mai multe aspecte pe care le puteți include în evaluare precum partea grafică, porturile disponibile, sistemul audio etc., în funcție de nevoile și preferințele de utilizare.

Lenovo se implică activ în dezvoltarea de soluții tehnologice de încredere pentru instituțiile de învățământ din România și nu numai.

Pentru mai multe detalii despre echipamentele și tehnologiile Lenovo dedicate mediului educațional, vă rugăm să accesați: https://www.lenovoedu.ro/

Exit mobile version