Larma din tăcere. Rolul profesorului este de paznic și nicidecum de educator

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

Cu ce aș putea să încep? Bineînțeles, cu entuziasmul gândului de a fi profesor încă de pe băncile facultății, care se disipa în primele luni după ce ai luat post. Sau mai bine cu directorii care te întreabă imediat ce ai ajuns în școală dacă nu îți poți găși post mai aproape de ține și că nu se decontează naveta, doar pentru simplul fapt că le-ai stricat rânduiala, când postul era predestinat unui “ales pe criterii de competență” cu mult timp înainte să vrei tu să fii profesor.
Totuși cred că am să încep cu primele zile de școală, faci planificări, scrii în condica, pui câteva absente și treci ușor ușor la treaba și îți imaginezi că lucrurile nu vor fi chiar atât de grele. Până când auzi un “boule!” din spatele clasei în care predai sau un “s**i ***a!” în timp ce scrii la tablă, ori te mai trezeșți cu vreun obiect din clasa prin cap. Alteori când doreșți să îți mai verifici elevii dacă au învățat și au înțeles noțiunile predate mai faci câte o ascultare și afli că asculți elevul X ar trebui să-ți fie frică de tatăl lui, care garantat vine în ziua următoare să-ti dea o lecție pentru că pe viitor să nu-i mai iei la ascultare odorul. Dar sunt atâtea de spus…
Parcă și acum mi se face poftă când îmi amintesc cum elevii din ultimele bănci ale clasei mâncau pâine cu pateu în timp ce eu mă chinuiam să le explic cum e treaba cu trecutul continuu. În școală românească prezentă, rolul profesorului este de paznic și nicidecum de educator. Părintele știe că nu trebuie să aibă grijă odraslei cel puțîn 6 ore, pentru că școală trebuie să aibă grijă de el.
Ce trebuie să facă un profesor? Să tacă și să înghită pentru o felie de pâine. Dar la un moment dat te obișnuiești. Te obișnuiești să fii jignit, te obișnuiești să fii tratat cu dispreț, te obișnuiești să te obișnuiești. Mai ai norocul să dai și de un cioban care a făcut studii prin flori și să dea cu ține de toți pereții prin școală că i-ai pus notă mică odorului.
Te obișnuiești să-i treci pe toți la finalul semestrului, respectiv anului, pentru că, da, potrivit sistemului românesc unic, ai nevoie de clase pentru a-ti menține catedră intactă. Așadar nu contează ce specimene “intelectuale” promovezi în următorul an școlar, că doar nu ei vor clădi societatea în generația următoare iar în cele din urmă vor ajunge cu slujbe care mai de care ce vor rula banul pentru a ne plăti în final pensiile.
Contează că la final toată lumea trece, poate că “X” a trecut pe la școală de 3 ori anul acesta, ce mai contează? Îi dai 5 că să nu te pui rău cu directorul, care nu vrea să se pună rău cu inspectoratul, care nu vrea să se pună rău cu ministerul, care nu vrea se complice. Toată lumea este fericită iar banii vin de la o luna la altă.
Dar oare asta contează într-o societate, că toată lumea să fie fericită? Sau contează că toată lumea să-și cunoască rolul și să-și îndeplinească partea să în marele ciclu al vieții. Cum să visezi la o țară mai bună, implicit la un nivel de trăi mai ridicat, când piesele noi de schimb ale societății sunt contrafăcute sau mai bine zis prost făcute.
Imaginați-va o mașină ce rulează cu astfel de piese și trageți concluzia singuri, mașină fiind de fapt societatea.. Pe cât de bună e piesă, pe atât de bine va rula mașină în viitor. Așa e și cu oamenii, sunt piese in marele mecanism social. Iar la modul in care sunt educați copiii in ziua de azi, nu vom ajunge decât o epava.
Ne vom miră, cei care vom mai prinde, de generația de mostri pe care am ridicat-o sau pe care am ajutat-o să se ridice, dar ne vom miră si atât. Va fi prea târziu pentru a repara ceea ce deja a fost făcut.
____Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro destinat cadrelor didactice. Aici profesorii, învățătorii, educatorii pot scrie despre lucrurile care nu funcționează în învățământ, sub protecția anonimatului. Adresa noastră este redactie@edupedu.ro.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version