Lecții gratuite de matematică pentru Bacalaureat și admitere la facultate, oferite elevilor din clasele a XI-a și a XII-a de Universitatea Politehnica Timișoara

Foto: Universitatea Politehnica Timișoara

Elevii claselor a XI-a și a XII-a pot participa la lecții gratuite de matematică oferite de cadre ale Universității Politehnica Timișoara (UPT), potrivit unui comunicat al instituției. Aceasta precizează că programul de pregătire începe pe 7 noiembrie a.c. și se va desfășura în fiecare sâmbătă, in format hibrid.

Lecțiile pot fi urmărite „inclusiv online, de oriunde”,iar participarea nu presupune obligația de a alege UPT pentru continuarea studiilor, precizează comunicatul.

Programul se va desfășura în perioada 7 noiembrie 2026 – 3 aprilie 2027, în zilele de sâmbătă, începând cu ora 10:00. Lecțiile „acoperă principalele capitole din programa de Bacalaureat și de admitere la facultate, astfel încât elevii să poată reveni asupra materiei, să își aprofundeze cunoștințele și să se pregătească mai bine pentru examenele care îi așteaptă”, precizează universitatea.

Loc de desfășurare:

Exit mobile version