Lecții video pentru învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi transmise de luni de Inspectoratul Școlar București, pe Facebook

Maria Stefania Manea / Foto: Facebook

“De luni, Inspectoratul Școlar al Municipiului București va transmite pe pagina de Facebook lecții susținute de inspectorii școlari de specialitate, de profesori, de reprezentanți ai Crucii Roșii și de psihologi, pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, ceilalți decât cei din anii terminali pentru care există Teleșcoala la TVR”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria Manea.

UPDATE Inspectoratul a început să publice lecțiile video. Vezi mai jos lecțiile de dezvoltare personală – clasele I-XII, și cursurile video de matematică pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. Toate lecțiile vor fi urcate aici.

Lecția video de dezvoltare personală, clasele I – XII, introducere

VIDEO Lecția de matematică, clasa a V-a: Algebră și fracții zecimale

VIDEO Lecția de matematică, clasa a VI-a: Algebră
VIDEO Lecția de matematică, clasa a VII-a: Geometrie

Maria Manea a explicat pentru Edupedu.ro că “încercăm să înregistrăm lecții și pentru învățământul primar, pentru care încă nu există resurse video. Ni s-a părut o idee bună să facem și apel la psihologi care să le vorbească copiilor și părinților despre cum să-și gestioneze emoțiile în această perioadă, pornind de la inițiativa din Timiș”.

Inspectorul școlar a anunțat lansarea lecțiilor și printr-un mesaj video.

Vor fi lecții cu durata de 50 de minute, în fiecare zi, la materiile Limba română, Matematică, Geografie, Istorie, Chimie, Biologie, Fizică, Franceză și Engleză“, a declarat Manea, pentru Edupedu.ro.

Inspectoarea a precizat că “prima lecție înregistrată va fi la matematică pentru clasa a VII-a. Între orele 12:00 și 15:00 se înregistrează lecțiile și le vom încărca pe pagina de Facebook în a doua jumătate a zilei”.

Informații de background

Decizia Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) vine la o săptămână după ce Ministerul Educației a lansat împreumă cu TVR proiectul cursurilor televizate Teleșcoala.

Tot în cursul săptămânii trecute, Aura Danielescu, inspectorul școlar județean din Timiș, a anunțat că profesorii logopezi și consilieri vor face activități online cu copiii, începând de marți. “Lucrăm la starea emoțională. Îi vrem înapoi sănătoși” – declara atunci inspectorul școlar general Aura Danielescu, pentru Edupedu.ro.

Citește și:

 

 

Exit mobile version