Legea care ar fi permis accesul elevilor în curţile şcolilor în afara orelor a fost declarată neconstituțională / Parlamentari USR anunţă că vor redepune proiectul

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000. Guvernul atacase la CCR legea inițiată de USR.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, miercuri, că va redepune, alături de deputatul Tudor Rareş Pop, proiectul care permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program.

Anunţul a fost făcut în contextul în care Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Guvernului şi a stabilit că proiectul este neconstituţional.

„Nicolae Ciucă a învins. Suferă milioane de copii. Dar pentru el nu contează asta. CCR a declarat neconstituţională legea USR care deschide curţile şcolilor şi oferă copiilor şansa de a se juca într-un mediu sigur. Deşi proiectul a fost votat de toate partidele, premierul Nicolae Ciucă a atacat legea la CCR. De ce a făcut asta? De ce ai vrea să vezi în continuare copiii jucându-se printre maşini, în locuri periculoase, nu în spaţiile amenajate din şcoli care stau închise? (…) Alături de Tudor Rares Pop – deputat USR, vom redepune proiectul”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

Citește articolul integral pe G4Media.ro
Exit mobile version