Liceele pedagogice vor continua să formeze învățători, iar aceștia se vor putea angaja în învățământ ca suplinitori pentru doar 5 ani – amendament pe proiectul legii Educației. Au nevoie de diplomă de facultate în pedagogia învățământului primar pentru titularizare sau definitivare

Foto: INQUAM Photos - George Călin

Ministra Educației, Ligia Deca, a prezentat „o soluție“ la situația liceelor pedagogice, ca amenament la Comisia de Învățământ, în cadrul dezbaterilor de luni pe proiectul legii învățământului preuniversitar. Aceasta a fost o completare după ce sâmbătă ședința a fost suspendată fiindcă ministerul nu a avut o propunere pentru ca liceele pedagogice să continue să formeze învățători. Astfel, Deca a anunțat că învățătorii absolvenți de licee pedagogice pot să se angajeze în învățământ pentru o perioadă de grație de 5 ani, dar nu se pot titulariza sau licenția fără o diplomă de studii superioare în acest domeniu.

În varianta inițială a proiectului de lege, perioada era de 3 ani, până la care absolvenii de licee pedagogice își puteau lua licența ca să se angajeze pe perioadă nedeterminată.„Aceasta este soluția pe care am și agreat-o“, a declarat Ligia Deca.

„Soluția de fond este ca pentru cei care au finalizat specializarea pedagogia învățământului primar în liceele pedagogice să poată ocupa prin concurs național funcția de învățător pentru o perioadă de grație de 5 ani, fără să aibă obligația în această perioadă de 5 ani să aibă neapărat absolvit programul de licență de pedagogia învățământului primar. Însă la finalul perioadei trebuie să fie absolvenți, pentru a putea să promoveze examenul de licențiere sau titularizarea,“ a declarat ministra Educației.

Modificarea anunțată de ministra Ligia Deca a fost făcută la articolul 178, alineatul 2. Amendamentul ar urma să fie discutat, la momentul respectiv.

În varianta inițială a proiectului legii Deca, liceele pedagogice formau absolvenți pentru specializările educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogie generală și mediere școlară, iar pentru a deveni titulari ai sistemului, aceștia trebuie să finalizeze facultatea în termen de 3 ani.

Art. 52 – „(1) Învățământul pedagogic se organizează ca învățământ liceal vocațional, cu durata de patru ani, pentru elevii cu aptitudini în acest domeniu.

(2) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ pedagogic preuniversitar sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaționale: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogie generală, mediere școlară”, prevede proiectul de lege Deca.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version