Ligia Deca: Fiecare școală ar trebui să aibă dotări noi în clase, în laboratoare, în atelierele de practică, sălile de sport, ba chiar și în cabinetele de consiliere școlară în acest an. Este un an de vârf

Foto: Facebook.com/Ioan Turc

În acest an vor fi cele mai mari investiții în școlile din România, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Educației, Ligia Deca, la Bistrița, săptămâna trecută. Ministrul a spus că până la finalul acestui an fiecare școală ar trebui să aibă clasele dotate, laboratoarele gata, sălile de sport la fel și cabinetele de consiliere școlară. Toate aceste investiții sunt finanțate din PNRR.

Redăm declarația Ligiei Deca pe tema dotărilor pentru școli:

„Suntem sub egida legilor, dar suntem și sub egida celei mai mari alocări bugetare pentru educație, parțial generată de creșterile fără precedent în ceea ce înseamnă drepturi salariale din iunie anul trecut, ca urmare a protestelor personalului din învățământ. 

Până la mijlocul acestui an, adică până în iunie 2024, vom vedea creșteri de peste 50% și nu e vorba doar de creșteri pe medie pentru personalul didactic, auxiliar și administrativ sau fostul nedidactic, vorbim și despre rezolvarea unor inechități. Și aici mă refer mai ales la salariile personalului de conducere. Știu că au fost destul de multe lumi în care dvs., cei care administrați școli și vă ocupați de tot ceea ce înseamnă această încărcătură de responsabilitate în coordonarea comunităților școlare, vă aflați în situația în care nu aveați salariile mai mari, ba din contră, erau mai mici decât colegi, cu mult mai puține responsabilități. Am reușit să modificăm acest lucru și se va vedea acum, la salariile din luna februarie, pentru că de la 1 ianuarie intră în vigoare și majorarea salarială pentru personalul de conducere din sistemul de învățământ.

Județul dvs. reprezintă un succes în ceea ce privește investițiile, atât în modernizare a infrastructurii școlare, cât și în ceea ce înseamnă asigurarea unui mediu de învățare inclusiv și de calitate. Și aici mă refer atât la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Avem 17 școli în valul 1 în etapa I, încă 17 în etapa a II-a și v-aș încuraja pe aceia dintre dvs. care sunteți încă eligibili să aplicați. Avem etapa a II-a din runda a II-a de PNRAS deschisă până la 16 februarie. Nota bene acest program permite și masă caldă, pentru că știu că este o discuție acum vizavi de ce școli intră în noul program extins masă sănătoasă. Cei care nu reușesc să intre pe lista pe care o s-o avem din fiecare județ, pot aplica încă pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, unde, ca activități puteți introduce masa caldă, masa sănătoasă. 

Am văzut că aveți performanțe impresionante și în ceea ce înseamnă atragerea fondurilor Erasmus. Am văzut, de asemenea, că autoritățile publice locale investesc în educație în județul Bistrița-Năsăud. Am văzut și am trecut astăzi prin mai multe locuri – cu unii dintre dvs. m-am văzut direct la licee, la școli și am văzut ce înseamnă să existe colaborare între școală și primărie, între școală și autorități, pentru că până la urmă, școala este a comunității și trebuie să vedem acest lucru reflectat și în relațiile dintre dvs. și cei care coordonează fiecare comunitate.

Despre salarizare nu cred că are rost să discutăm. Ați văzut suficiente date, bănuiesc în media. Eu am la mine, colegii mei, mi-au pregătit o serie întreagă de exemple. Vizavi de ce înseamnă creșterile pentru diferite categorii, aș spune poate doar că anul acesta finanțarea per total în educație însumează 74 de miliarde de lei, ceea ce asigură atât zona salarială, cât și investițiile prin PNRR. 

Iar anul acesta este un an de vârf, pentru că majoritatea investițiilor în infrastructură – dotări săli de clasă, dotări, laboratoare, dotări ce am semnat acum pentru SmartLab-uri, microbuze, partea de educație timpurie, de servicii complementare – toate acestea sunt cheltuieli care se realizează în acest an. Sunt investiții care se vor vedea până la finalul anului calendaristic. Mai pe șleau fie spus, fiecare școală ar trebui să aibă dotări noi în clase, în laboratoare, în atelierele de practică, sălile de sport, ba chiar și în cabinetele de consiliere școlară”.

Articol în curs de actualizare.

Exit mobile version