LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit

Lista școlilor eligibile - PNRAS Runda a II-a - Școli mici”

Ministerul Educației a deschis apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”. Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 25 de milioane de euro, iar pentru achizițiile centralizate realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE – de maximum 25 de milioane de euro, însumând un total de 50 de milioane de euro dedicate sprijinirii școlilor mici, conform comunicatului de presă.

Față de Ghidul solicitantului lansat în consultare publică de Ministerul Educației pe 6 iulie, au intervenit câteva schimbări.

Lista școlilor eligibile a fost extinsă, de la 194 la 241.

Cei 50 de milioane de euro pentru apel au fost împărțiți astfel:

Pot aplica școlile eligibile cu număr mai mic de 50 de elevi din ciclul gimnazial, față de 40 din ghidul în dezbatere publică.

În cadrul acestei investiții, unitățile de învățământ eligibile vor fi sprijinite astfel:

1. Prin grant alocat direct unității de învățământ pentru o categorie de activități eligibile și necesare a se implementa la nivel de unitate de învățământ, vizând:

● Activități de identificare și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar;

● Activități pedagogice și de sprijin;

● Activități extracurriculare/extrașcolare;

● Activități de informare, consiliere, asistență și educație a părinților/ tutorilor legali;

● Activități de sprijin organizate în parteneriat cu alte autorități și instituții competente sau cu alți actori din comunitatea locală;

●  Subvenții, ajutoare, premii, burse pentru beneficiarii proiectului;

●  Lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (opționale).

2. Prin achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE, pentru unitățile de învățământ, cu scopul de a le sprijini din punct de vedere administrativ, urmărindu-se:

● Organizarea unor cursuri de formare la nivel regional/național pe teme relevante pentru prevenirea abandonului școlar pentru beneficiarii de granturi;

● Achiziționarea și distribuirea unor bunuri și servicii de digitalizare, respectiv dotări cu echipamente și materiale didactice pentru școlile beneficiare;

● Mentorat și sprijin pentru personalul didactic – beneficiarii de granturi, conform ministerului.

Calendarul apelului „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”

Apelul este deschis pentru depunerea de proiecte până la data de 30 noiembrie 2023.

Lista școlilor eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS – Școli Mici

Solicitanții eligibili sunt unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS – Școli Mici, conform Anexei 2 din cadrul Ghidului solicitantului.

Pentru această cerere de propunere de Proiecte, solicitanții eligibili sunt unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS și care, în anul școlar 2022-2023 au mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu și au fost identificate ca fiind eligibile pentru finanțare din PNRAS, în urma aplicării în mod cumulativ a cinci indicatori de vulnerabilitate, respectiv:

Unitățile de învățământ eligibile vor aplica individual, fiind responsabile atât pentru obținerea finanțării, cât și pentru utilizarea corespunzătoare a acestuia, conform proiectului aprobat. Aceste unități de învățământ vor pregăti cererea de finanțare luând în considerare și unitățile de învățământ fără personalitate juridică (structuri arondate) pe care le au în coordonare. Acestea vor implementa proiectele finanțate prin prezentul apel, în urma aprobării cererilor de finanțare depuse.

Alocarea financiară maximă pentru prezentul apel este de 25 de mil. euro.

Valoarea alocării prin grant pentru fiecare unitate de învățământ eligibilă se va stabili pe baza costului unitar de 1.500 euro/elev sprijinit. Alocarea prin grant acoperă activitățile eligibile din prezentul ghid, exceptând achizițiile comune, care se vor desfășura prin UMPFE, de la ME, și care au o valoare totală de 25 mil euro, fără TVA, reprezentând o alocare financiară complementară prezentului apel de proiecte.

Exemple de activități / cheltuieli eligibile

o Servicii de evaluare inițială/ diagnoza competențelor, evaluarea dificultăților de învățare;

o Servicii elaborare și implementare planuri personalizate de servicii educaționale, pe baza nevoilor identificate;

o Servicii de consolidare și dezvoltare a competențelor elevilor, inclusiv activități remediale unu-la-unu sau în grup, care își propun recuperarea pierderilor în învățare/ întârzierilor în dezvoltarea competențelor de bază/competențelor cheie;

o Servicii de consiliere psihologică și psiho-educațională, de consiliere și orientare școlară;

o Servicii de dezvoltare personală și activități de dezvoltare a competențelor socio-emoționale;

o Servicii de terapie psihologică, terapie logopedică, terapie artistică și alte terapii specifice;

o Servicii de organizare activități extra-curriculare, extra-școlare, non- formale, comunitare;

o Servicii de organizare activități culturale, sportive, civice, artistice, de educație pentru dezvoltare durabilă, de educație pentru sănătate;

o Servicii de organizare a activității pentru gestionarea cazurilor de absenteism prelungit, violență asupra copilului (neglijare, exploatare prin muncă, vătămare corporală, abuz psihologic), pentru prevenirea și reducerea violenței școlare (inclusiv bullying și cyber-bullying), consumului de droguri și a altor comportamente riscante, pentru cunoașterea traseelor de educație, formare profesională ori a pieței muncii, pentru intervenții în cazul elevilor în risc de abandon etc.

Cheltuielile neeligibile în cadrul acestui apel sunt următoarele (enumerarea nefiind exhaustivă):
1) cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe;
2) cheltuielile cu amortizarea;

3) achiziția de echipamente second-hand;
4) amenzi, penalități și cheltuieli de judecată;
5) costurile pentru operarea obiectivelor de investiții;
6) cheltuielile aferente achiziției sub forma leasing-ului;
7) cheltuieli cu infrastructura clădirilor;
8) cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport;
9) cheltuielile de management/implementare Proiect;
10) cheltuielile cu salariile echipelor manageriale, din unitățile de învățământ și de la nivel central;

11) cheltuielile cu activitățile obligatorii de comunicare și vizibilitate aferente proiectului,
12) cheltuieli pentru echipamente, bunuri/servicii achiziționate ca urmare a Acordului de asociere pentru punerea în aplicare a Ordinului de finanțare a operațiunii financiare care se va implementa de către ME, prin UMPFE, pentru aceeași unitate de învățământ din Lista unităților de învățământ eligibile.

DOCUMENT Ghidul solicitantului „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”

Exit mobile version