LISTĂ Cele 21 de școli private care nu vor fi obligate să trimită elevii în vacanța decisă la Cotroceni

Foto: © Pojoslaw - Dreamstime.com

Vacanța de două săptămâni, decisă de autorități, pentru toate școlile publice și private din România, nu se aplică celor 21 de școli care funcționează după curriculumul din alte state, potrivit Ministerului Educației.

„Legea Educației reglementează aplicabilitatea planurilor cadru de învățământ și pentru unitățile de învățământ particular, similar cu cele de stat (cu excepția celor care învață după curriculum-ul altor state/registru special).

Există legătură între structura anului școlar și planurile cadru. Astfel, pentru unitățile de învățământ particular care funcționează conform planurilor cadru de învățământ aplicabile școlilor de stat, structura anului școlar este aceea stabilită prin ordinul de ministru.

Unitățile de învățământ particular care funcționează conform curriculumului specific altui sistem educațional (21 școli în România) au stabilită o structură diferită a anului școlar”, a declarat Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor acreditați la minister.

Lista acestor unități de învățământ este cuprinsă în registrul ARACIP de mai jos:

Reamintim că o vacanță timp de 2 săptămâni, începând de luni, pentru toți elevii, a fost anunțată de președintele Klaus Iohannis la finalul unei ședințe care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Foto: © PojoslawDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version