Olimpiada Internațională de Matematică 2022: Locul I în Europa și 5 la nivel mondial pentru olimpicii români, în competiția dominată de China, Coreea de Sud și SUA / Cine sunt elevii olimpici și ce probleme au avut de rezolvat

Foto: imo2022.org

Lotul de elevi al României la Olimpiada Internațională de Matematică a obținut primul loc în Europa și locul 5 la nivel mondial, după China, Coreea de Sud, SUA și Vietnam. Aceasta este cea mai bună performanță din ultimii 23 ani, anunță Societatea de Științe Matematice din România. Olimpicii din România au câștigat 2 medalii de aur și 4 de argint, cumulând 194 de puncte, care este cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică din 1995 încoace. În 1999, România s-a clasat însă pe locul 4 la nivel internațional, cu 173 de puncte. Amintim că în 1996 România a obținut locul I la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică, cu 187 de puncte.

Lotul olimpic de matematică al României este coordonat de profesorii Cătălin-Liviu Gherghe și Marius Perianu. În urmă cu un an, România s-a clasat pe poziția 27 pe națiuni la Olimpiada Internațională de Matematică 2021, cu trei medalii de argint și două de bronz. În 2020, lotul național la matematică a fost pe locul 15, la IMO 2019 România a ocupat poziția 17, la IMO 2018 s-a clasat pe locul 33, la IMO 2017 pe poziția 22, la IMO 2016 poziția 20, potrivit site-ului oficial al Olimpiadei Internaționale de Matematică.

Elevii care au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 (IMO 2022):
Elevii care au obținut medalii de argint la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 (IMO 2022):
Rezultatele oficiale obținute de olimpicii români la Olimpiada Internațională de Matematică 2022, potrivit site-ului oficial al IMO:
Concurenții [♀♂]P1P2P3P4P5P6TotalLoculPremiul
Robert Dragomirescu776772362396.26%Medalie de aur
David – Andrei Anghel773774353294.73%Medalie de aur
Andrei Moldovan772771316888.61%Medalie de argint
Vlad – Titus Spătaru772771316888.61%Medalie de argint
Andrei – Giovani Chiriţă762772316888.61%Medalie de argint
Radu – Andrei Lecoiu772770308485.88%Medalie de argint
Rezultatele echipei424117424210194596.12%G, G, S, S, S, S

Coordonator: Cătălin-Liviu Gherghe
Adjunct coordonator: Marius Perianu

Clasamentul pe națiuni la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 – primele 26 de poziții
Sursa: www.imo-official.org

Vezi aici clasamentul integral pe țări la Olimpiada Internațională de Matematică 2022.

Foto: https://www.imo2022.org/
Subiectele pe care olimpicii le-au avut de rezolvat la Olimpiada Internațională de Matematică 2022 au fost următoarele:

Rezultatele obținute de olimpicii României la Olimpiada Internațională de Matematică, din 1975 până astăzi:
Rezultatele obținute de olimpicii din România la Olimpiada Internațională de Matematică, din 1975 și până în prezent / Foto: www.imo-official.org
Comunicatul integral al Societății de Științe Matematice din România, primul organizator din istorie al Olimpiadei Internaționale de Matematică:

Olimpiada Internațională de Matematică (OIM)

6 – 16 iulie 2022

România a obținut două medalii de aur și  patru medalii de argint și cu un total de 194 de puncte s-a clasat pe locul 5, cea mai buna clasare din ultimii 23 de ani!

În perioada 6-16 iulie 2020 s-a desfășurat a 63-a Olimpiadă Internațională de Matematică, organizată la Oslo, Norvegia. Anul acesta s-au înscris în competiție 589 elevi din 104 țări.

Rezultatele obținute de cei șase elevi din echipa noastră sunt:

În clasamentul pe țări, România a ocupat locul 5, cea mai bună clasare din 1994, fiind depășită doar de China, Coreea, SUA și Vietnam și clasându-se prima în Europa.

Delegația României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și însoțită de Marius Perianu, Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, jud. Olt (Deputy Leader) și de Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Observator).

Anul acesta Olimpiada Internațională de Matematică a revenit la formatul clasic cu prezență fizică.

Felicitări echipei României pentru rezultatele excepționale obţinute!

Lotul de matematică al României a obținut primul loc în Europa și locul 5 la nivel mondial. Olimpiada Internațională de Matematica (OIM/IMO) a fost organizata pentru prima oară in România, in anul 1959, la inițiativa Societății de Științe Matematice.

În acest an, IMO 2022 a fost organizată la Oslo. Au participat 105 țări. Lotul României s-a clasat înaintea tuturor celorlalte țări europene.

La nivel mondial, România a obținut locul 5. Primele locuri au fost ocupate de China și Coreea, urmate de SUA și Vietnam.

România a obținut 2 medalii de aur și 4 medalii de argint. Felicitări celor 6 elevi români (3 elevi de clasa a X-a și 3 elevi de clasa a XI-a).

Felicitări profesorilor și coordonatorului Lotului de matematică al României – Conf. Dr. Cătălin Gherghe”, a scris ministrul Sorin Cîmpeanu în această dimineață, pe contul său de Facebook.

Prima Olimpiadă Internațională de Matematică a avut loc în România, în anul 1959, fiind inițiată de Societatea de Științe Matematice din România. De asemenea, România a mai fost gazda OIM în 1960, 1969, 1978, 1999 și în 2018.

Societatea de Ştiinţe Matematice din România a fost iniţiatoarea primei Olimpiade Naţionale de Matematică în anul 1950 şi a primei Olimpiade Internaționale de Matematică în anul 1959.

Exit mobile version