Mai multe asociații ale elevilor dezaprobă declarațiile președintei Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului: Suntem solidari cu profesorii noștri

Foto: gov.ro

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) transmit într-un comunicat că dezaprobă declarațiile Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului.

Mesajul vine în contextul în care premierul Nicole Ciucă i-a invitat la discuții pe președintele Federației Naționale a Părinților și pe președinta Consiliului Național al Elevilor. Discuțiile au avut loc la Guvern, iar cei doi reprezentanți au transmis apoi mesaje de la pupitrul Guvernului României, punând astfel presiune pe protestele profesorilor.

“Suntem solidari cu profesorii noștri și îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiți, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea exercitată de Guvern trebuie oprită de urgență, pentru că nu profesorii greviști sunt problema, ci Guvernul!“, scriu elevii în mesajul transmis.

„Astăzi, 23 mai a.c., a avut loc o discuție în care Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de părinți au susținut declarații de la pupitrul Guvernului. Acest lucru
nefiind democratic, deoarece nu trebuiau să ia partea Guvernului. Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultări, Guvernul mințind astfel în agenda sa de astăzi. Mai mult, ne arătăm contra Consiliul Național al Elevilor (CNE) care în loc să susțină profesorii, susțin guvernul“, se arată în comunicatul citat.

Miruna Croitoru, președinta CNE a declarat marți la prânz că prin greva profesorilor în școli „este o situație care ne dezavantajează pe toți. Încă de la declanșarea protestului am primit de la elevii din teritoriu întrebări care veneau către noi. Ce ne-am dori, este ca toată această situație să se încheie cât mai devreme, ba chiar să se încheie săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situație nu este benefică pentru nimeni“.

„În contextul actual, în care profesorii solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă și o remunerație adecvată, considerăm că este important să ne exprimăm solidaritatea și să susținem demersurile lor. Educația de calitate nu poate fi realizată fără un corp didactic motivat și satisfăcut“, scriu elevii din cele șase asociații semnatare.

Exit mobile version