Mai multe asociații ale elevilor dezaprobă declarațiile președintei Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului: Suntem solidari cu profesorii noștri

9.004 vizualizări
Foto: gov.ro
Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) transmit într-un comunicat că dezaprobă declarațiile Consiliului Național al Elevilor privind greva profesorilor și susținerea Guvernului.

Mesajul vine în contextul în care premierul Nicole Ciucă i-a invitat la discuții pe președintele Federației Naționale a Părinților și pe președinta Consiliului Național al Elevilor. Discuțiile au avut loc la Guvern, iar cei doi reprezentanți au transmis apoi mesaje de la pupitrul Guvernului României, punând astfel presiune pe protestele profesorilor.

“Suntem solidari cu profesorii noștri și îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiți, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea exercitată de Guvern trebuie oprită de urgență, pentru că nu profesorii greviști sunt problema, ci Guvernul!“, scriu elevii în mesajul transmis.

„Astăzi, 23 mai a.c., a avut loc o discuție în care Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de părinți au susținut declarații de la pupitrul Guvernului. Acest lucru
nefiind democratic, deoarece nu trebuiau să ia partea Guvernului. Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultări, Guvernul mințind astfel în agenda sa de astăzi. Mai mult, ne arătăm contra Consiliul Național al Elevilor (CNE) care în loc să susțină profesorii, susțin guvernul“, se arată în comunicatul citat.

Miruna Croitoru, președinta CNE a declarat marți la prânz că prin greva profesorilor în școli „este o situație care ne dezavantajează pe toți. Încă de la declanșarea protestului am primit de la elevii din teritoriu întrebări care veneau către noi. Ce ne-am dori, este ca toată această situație să se încheie cât mai devreme, ba chiar să se încheie săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situație nu este benefică pentru nimeni“.

„În contextul actual, în care profesorii solicită îmbunătățirea condițiilor de muncă și o remunerație adecvată, considerăm că este important să ne exprimăm solidaritatea și să susținem demersurile lor. Educația de calitate nu poate fi realizată fără un corp didactic motivat și satisfăcut“, scriu elevii din cele șase asociații semnatare.


8 comments
  1. Respect pentru acești elevi,pentru că nu au fost corupți de acei impostori ce pretind ca dirijează o țară.Nu va dați seama cat de puternic este elevul.Este ca o armă,care poate fi întoarsă împotriva ta daca este mânuită cu vorbe dulci si finețe+o doza de venin politic.Elevul are mintea fragedă si poate fi manipulat ușor de oricine (pentru ca nu are experiența vieții si tocmai de la liceu incepe sa guste din realitatea asta amară).Dar daca elevii au sfătuitori buni atunci e bine.Si ceea ce multi subestimează este inițiativa acestor tineri.Faceti ce trebuie copii.Luptati împotriva acelor slugi si conducători falși,pentru o țară mai bună!🌹 Luptați împotriva vânzătorilor de țară!La cat mai multe greve, pentru ca asta meritau de foarte mult timp parlamentarii.Asta e valabil pentru toți: DACĂ NU SUNTEM UNIȚI CA POPOR ȘI NU LUPTĂM ÎMPREUNĂ,PUTEȚI SĂ VĂ LUAȚI ADIO DE LA O ROMÂNIE BUNĂ,UN LOC PE CARE-L PUTEȚI NUMI CU MÂNDRIE ACASĂ,DE LA SALARII MAI BUNE,TRAI MAI BUN,O VIAȚĂ DECENTĂ SPRE BUNĂ ETC.!!!!!!!!!!!!!Dragi luptători, România începe cu voi💪🏽🙂👊🏽

    1. Ca idee…daca și cei din sănătate vor face asemenea celor din învățământ, ca ex: când vor intra in greva ( cu siguranță numai durează mult ..) sa fie bolnavi, persoane intrate în comă, operațiile sa se amâne, sa nu se ” miște ” o ambulanță să preia urgențele, etc…tot ” RESPECT” le veți spune ? !Într-un final din toată aceasta ecuație numai copiii au de suferit , din păcate….

      1. Compari mere cu pere. În sănătate, tocmai din cauză că e vorba de viață și de moarte, există special în legea dialogului social o prevedere pentru păstrarea unui minim de prezență a cadrelor medicale. În învățământ, te asigur că nu moare nimeni dacă vă țineți copiii lângă voi câteva zile. Nimeni nu face grevă de plăcere. Mișcările de protest încep când a ajuns cuțitul la os.

        Copiii noștri când vor fi pe primul plan? De ce ar trebui să avem DOAR grija copiilor voștri, ai noștri-s buruieni, să crească cu fotosinteză? Profesorii sunt oameni cu aceleași nevoi ca și tine, încearcă să-ți folosești empatia, dacă o ai.

      2. Foarte adevărat! Elevii vor avea de suferit, de ce nu au făcut grevă și în pandemie salarii mizerabile sunt in aproape toate domeniile. Și cei care au copiii cu grad de handicap sunt la mila primăriilor ptr ai angaja să poată să stea acasă și să îngrijească copiii, adolescenți sau vârstnici cu grad de handicap. Sa fim serioși pe noi părinții și pe copiii noștri cine ne susține??? Copiii care trebuie să de-a bacul sau capacitatea,testele naționale, încheierea mediilor pe aceștia cine îi susține???

      3. Da, și eu tot respect le-aș spune, pentru că prefer să mă opereze un medic care e odihnit și care nu se gândește ce pune pe masă sau cât să-mi ceară mită.
        Ce nu respect sunt persoanele egoiste care se gândesc doar la ele, sau mai rău care sunt plătite să vină cu mesaje că cel de mai sus.

        Crezi că le e mai bine copiilor dacă sunt educați de profesori care au ajuns pe post cu note de 2 și 3? Crezi că le e mai bine copiilor să nu aibă nici o șansă la un liceu cum trebuie dacă nu fac meditații? Meditațiile au ajuns unde sunt acum din cauza salariilor de mizerie.
        Nu lucrez în învățământ, n-am pe nimeni apropiat care să lucreze în învățământ, dar asta nu mă împiedică să susțin 100% această grevă, chiar dacă și eu am copil la școală.

      4. esti platit per postare sau pe cuvant? ai scris tu postarea sau iti este trimisa gata compusa si tu doar dai copy/paste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL În perioada 30 septembrie – 18 octombrie, inspectoratele școlare vor transmite la ARACIP lista școlilor propuse pentru reorganizare, inclusiv a creșelor cu personalitate juridică, pentru anul școlar 2025-2026 / Calendarul complet al activităților

În perioada 30 septembrie-18 octombrie, inspectoratele școlare vor transmite la ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – n.red) lista unităților de învățământ preuniversitar de stat cu…
Vezi articolul

DOCUMENTE Relocarea Colegiului Național Șincai. Profesorii trimit o scrisoare deschisă Președintelui Iohannis, în care acuză “un atac, o luare cu asalt”. Primarul Sectorului 4 ripostează cu documentele pentru reconsolidarea clădirii, plus adresa constructorului care arată că lucrările nu pot fi făcute decât cu mutarea elevilor

Peste 20 de profesori de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-au trimis o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis în care atrag atenția asupra unui “atac”, “o luare cu asalt”. De…
Vezi articolul