Măsurile pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial

Foto: Pexels.com

Ordinul comun dintre Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, a fost trimis, luni, spre publicare în Monitorul Oficial, potrivit unui comunicat MEC.

Potrivit acestuia, începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.

Potrivit ministerului:

Foto: Pexels.com

Exit mobile version