Miercuri, 25 martie, lista posturilor pentru profesori va fi actualizată pe județe, potrivit calendarului oficial / Evaluarea psihiatrică este obligatorie pentru cei care vor să lucreze în școli

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi actualizată miercuri, 25 martie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Precizăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare.

„a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 25 martie 2026”, se arată în metodologie.

În acest an, profesorii care intenționează să rămână la catedră până la 70 de ani nu au mai fost primii dintre angajații școlilor care depun cererile de prelungire. Anul trecut, perioada de depunere a cererilor, pentru aceste cadre didactice, a început pe 8 ianuarie și a ținut până pe 23 ianuarie 2025. Anul acesta, profesorii au avut la dispoziție doar 2 zile: 17 și 18 martie.

Potrivit calendarului oficial, deciziile privind menţinerea în activitate ca titular până la 70 de ani sunt emise în perioada 25-27 martie. Miercuri seara, 25 februarie, a fost lansat site-ul Titularizare 2026. Acest lucru înseamnă că sunt mai multe posturi scoase la concurs pe 25 februarie, doar că unele o să dispară după ce vor fi emise deciziile de menținere în activitate până la 70 de ani.

Recent, Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență pentru deblocarea concursului de Titularizare 2026. În prezent, concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul acestui an. Situația este similară celei din ultimii trei ani, când concursurile au fost inițial blocate prin lege, iar ulterior permise prin derogări adoptate de Guvern.

Toți cei care vor să intre în Învățământ (profesori, personal didactic auxiliar și personal administrativ) vor fi evaluați psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 55/3.335/2026. Regula se aplică și pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe.

Ce este Titularizarea
Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 4 mai 2026

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 4 mai 2026

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 5 mai 2026

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026; Perioada: 6-18 mai 2026

Perioada: 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 7-20 mai 2026

Perioada: 12-15 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

Perioada: 13-16 iulie 2026

Notă: (1) În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

Termen: 29 mai 2026

Notă: În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 8-30 iunie 2026

Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12 iunie 2026.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 3 iulie 2026

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 16 iulie 2026

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 21 iulie 2026

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 28 iulie 2026

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 28-29 iulie 2026

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 29 iulie-3 august 2026

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 4 august2026

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 5-6 august 2026

q) şedință de repartizare, în ordine, a:

Termen: 6 august 2026

r) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 7 august 2026

s) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 17-21 august 2026

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Pe 25 martie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi actualizată, potrivit calendarului oficial / Din acest an, evaluarea psihiatrică pentru toți cei care vor să intre în Învățământ este obligatorie
OFICIAL Evaluare psihiatrică obligatorie pentru toți cei care vor să lucreze în școli 2026: profesori, personal didactic auxiliar și administrativ / Regula se aplică și pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe – modele de avize
Modificarea contractului din perioada determinată de 1 an în viabilitatea postului 2026. Lista documentelor necesare pentru profesori și modelul de cerere
Exit mobile version