„Sunt Mihaela de la Sala 1 pentru refugiați din Gara de Nord, așa mă știu oamenii și prefer mult mai mult această titulatură, decât ceea de coordonator. Povestea mea este similară cu a multora dintre cei care au ales să ajute”, spune Mihaela, într-un interviu pentru Edupedu.ro, în care vorbește despre ce nevoi au familiile din Ucraina care ajung acum în România.
Împreună cu o echipa de voluntari și Gabor Petru, cel care face cel puțin săptămânal o cursă cu alimente și produse de igienă în Ucraina și le dăruiește direct oamenilor ce au nevoie, Mihalea este implicată în mai multe campanii umanitare: „Noi asta facem. Ajutăm oamenii și nu contează naționalitatea”.
- EduCare este un proiect Edupedu.ro în parteneriat cu Fundația Bosch România care asigură informații și date corecte din domeniul educației, date obținute din surse oficiale, verificate și mai ales utile. Acest hub informațional educațional pentru sprijinul refugiaților cuprinde și informații despre activitățile sau inițiativele organizațiilor sau entităților care se adresează acestora. Vocea comunității se va face și ea auzită, pentru că interacțiunea cu refugiații ucraineni trebuie să fie reală și firească.
Rep.: Cum ai ajuns să te implici în campanii umanitare pentru refugiații din Ucraina?
Mihaela: O prietenă mi-a dat mesaj și m-am înscris în grupul de whatsapp unde ne arătam disponibilitatea de a ajuta în caz de nevoie și cu ce anume putem ajuta. Am văzut că este haos cu intermedierea între cei care au nevoie de adăpost și cei care oferă, așa că am început să fac liste cu cazările disponibile.
Pe data de 1 martie am decis să merg în Gara de Nord să văd efectiv cu ce pot ajuta oamenii care vin. Am spus că stau o oră, maxim două și am stat până la ora 23.00.
A doua zi îmi semnam încetarea activității la locul de muncă fără preaviz crezând că totul o să dureze un timp scurt, câteva zile, maxim o săptămână sau două și pacea o să revină în Ucraina. Mi-am dat seama cât de multă nevoie e de ajutor și că ceea ce pot face pentru acei oameni e important și asta am constatat-o odată cu primul copilaș ținut în brațe, copil născut într-un buncăr din Kiev. Cel care ne-a ținut uniți și transformat într-o familie a voluntariatului în Gara de Nord este Teodor Nemțeanu, cunoscut ca și Dodo, el a fost cel care a reușit să creeze în jurul său o echipă de oameni.
Am continuat să fiu prezentă în Gara de Nord ca voluntar până în luna iulie, însă nu am încetat niciodată contactul cu ceea ce înseamnă oamenii veniți din război. Mi-am reluat activitatea la birou, deoarece numărul de refugiați ce ajungeau în Gara scăzuse considerabil.
Am continuat prin a ajuta din resurse proprii, din resursele prietenilor și uneori chiar am solicitat ajutorul oamenilor pe rețelele de socializare pentru alimente sau haine pentru familiile de refugiați, însă cel mai frumos lucru pe care l-am putut realiza în sprijinul oamenilor este colaborarea cu Gabor Petru, cel care face cel puțin săptămânal o cursă cu alimente și produse de igienă în Ucraina și le dăruiește direct oamenilor ce au nevoie. Faptul că pot pune și eu o bucățică de implicare la aceste curse mă bucură, însă tare mult îmi doresc să nu mai fie nevoie de aceasta mobilizare și să fie pace în lumea întreagă.
Iubesc transparența așa că oamenii care doresc să ajute găsesc adesea pe pagina mea apelurile umanitare pe care le fac. În România uneori este nevoie de alimente sau haine pentru schimbarea de sezon, însă pentru cei din Ucraina este permanentă nevoie de alimente neperisabile, produse de igienă, pentru spălat în general, lenjerii de pat, paturi. Toate aceste eu încerc să le preiau de la adresa donatorilor sau la punctul de sortare pe care l-am improvizat în orașul Voluntari, de asemenea puncte de colectare se află în Târgu Mureș, Galați Brașov, Suceava, Alba Iulia, iar Gabor Petru este cel care de mai bine de un an de zile merge în zona de conflict și oferă ajutorul nesperat oamenilor care din anumite motive nu au putut părăsi Ucraina, civililor.
Rep.: Ce nevoi au familiile și copiii care ajung acum față de cei care au ajuns la începutul războiului?
Mihaela: Cei care ajungeau la început erau vulnerabili, dezorientați. Nu exista un program legislativ, nu existau grupuri de sprijin. Acum cei care vin în România sunt deja parțial informați, doar că la acest moment deja se creează iar o vulnerabilitate, pentru că programul 50/ 20 nu mai există. Este programul nou despre care încă nu se știe foarte bine cum se implementează și unde trebuie să aplice acești oameni. Adică pornim un pic chiar de la zero din punctul acesta de vedere. De exemplu, nu există comisii de handicap care să cunoască limba ucraineană sau limba rusă. Acum nu se mai aplică din partea gazdei, se aplică din partea refugiatului și atunci ne lovim de bariera lingvistică a funcționarilor statului.
Noi acordăm prin voluntari asistență telefonică pentru a deschide contul la o bancă din România, pentru că este necesar în noul program ca persoana să aibă cont deschis în bancă în România. Foarte mulți dintre ei nu știu limba română sau limba engleză și sunt de semnat niște termeni și condiții.
Rep.: Ce soluții ai vedea la aceste probleme?
Mihaela: Statul să caute funcționari care să cunoască limba sau translatori, să se poată depune online acte și atunci n-ar mai fi o problemă bariera lingvistică.
O platformă online ar fi foarte eficientă, te-ar ajuta să înregistrezi refugiatul să ai inclusiv intrările și ieșirile lui din țară, pentru ce programe a aplicat înainte. Adică ar ajuta și la un control al situației pentru a nu exista abuzuri.
Pentru o mai bună acțiune a statului ar trebui ca cei care sunt factor de decizie să fie mai mult printre oameni și mai puțin prin birouri pentru a înțelege nevoile reale, situațiile cu care ne confruntăm pe teren. Pe hârtie, de foarte multe ori, lucrurile apar altfel decât pe teren.
În Gara de Nord, singura autoritate care a demonstrat că poate colabora impecabil cu societatea civilă a fost DGASMB și acest lucru a fost posibil doar pentru că oamenii care au fost în Gara de Nord au lăsat puțin departe funcțiile și uniformele și au fost oameni, prezenți alături de noi pentru a ajuta chiar și în afara programului lor de lucru și aici amintesc doar câțiva dintre oamenii care au arătat că se poate colabora cu societatea civilă dacă se vrea: Cosmina Simean a venit de multe ori chiar și în timpul liber însoțită de fiul său pentru a ajuta la gestionarea situației refugiaților, iar despre Mihai, Ana, Robert, Marius, Cristian, Cosmin din DGASMB pot spune că singura diferență în implicare a fost că noi purtam veste de voluntari și ei vestele DGASMB, acest lucru este dovedit și de faptul că la întâlnirea anuală a Voluntarilor din Gara de Nord au fost prezenți și ei.
Rep.: Ce i-ai spune unei persoane care zice “De ce nu dați la români și dați la ucraineni”?
Mihaela: Astfel de comentarii au existat dintotdeauna și vor exista mereu. Noi am avut inclusiv un proiect care asigură partea de asistență medicală pentru persoanele care sunt defavorizate, oameni ai străzii, toxicomani și întotdeauna vor exista oameni care vor spune de ce îi ajutați pe ei sau pe alții. Eu am următoarea replică: Ajută tu categoria despre care vorbești și eu îți promit că venim și ne alăturăm și noi acestei inițiative. Dacă doar vin să vorbească, dar nu ne arată cu ce se implică, atunci nu ajuta cu nimic, nici pe noi, nici pe refugiați, nici pe români. Noi ajutăm foarte mult atât români, cât și ucraineni, sirieni și turci. Am fost implicată în convoiul umanitar care a plecat de la Brașov către Siria. Noi asta facem. Ajutăm oamenii și nu contează naționalitatea.