Mihai Dimian, ministrul Educației, leagă revenirea la norma didactică de 18 ore de reducerea deficitului bugetar sub 3%: Nu am trecut de criză. Avem de îmbunătățit atât calitatea vieții profesorilor, cât și calitatea educației

Revenirea profesorilor la norma didactică de 18 ore, una dintre cele mai sensibile teme pentru sistemul de educație după perioada de austeritate, nu este în acest moment pe agenda imediată a Guvernului, fiind condiționată de evoluția deficitului bugetar, potrivit ministrului Educației, Mihai Dimian. Declarația a fost făcută într-un schimb de replici cu profesori, în secțiunea de comentarii de pe Facebook, unde ministrul le răspunde unora dintre cei cărora îi scriu.

Întrebat direct de o profesoară dacă ministerul are în vedere revenirea la norma didactică de dinaintea crizei, ministrul a răspuns că România nu a depășit încă problemele economice care au stat la baza măsurilor de austeritate. „Nu am trecut de criză. Eram cu un deficit de 9% din PIB, anul acesta este o țintă de 6,2% și mai avem până la situația normală de sub 3%”, a afirmat Mihai Dimian.

În acest context, ministrul a sugerat că măsuri precum reducerea normei didactice depind de stabilizarea finanțelor publice, fără a oferi însă un calendar concret. „Avem de îmbunătățit atât calitatea vieții profesorilor cât și calitatea educației”, a adăugat acesta.

Norma didactică pentru profesori a fost majorată la 20 de ore prin Legea 141/2025 în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, iar revenirea la nivelul anterior a rămas, în ultimii ani, o revendicare recurentă a cadrelor didactice și a sindicatelor din educație.

Pentru profesori, norma didactică nu este doar o chestiune administrativă, ci una care afectează direct volumul de muncă, calitatea actului didactic și echilibrul profesional. Creșterea normei a fost asociată cu suprasolicitarea cadrelor didactice și cu reducerea timpului alocat pregătirii lecțiilor sau activităților individuale cu elevii.

Pe de altă parte, autoritățile au legat constant orice relaxare a acestor măsuri de evoluția indicatorilor macroeconomici, în special de deficitul bugetar. Ținta de sub 3% din PIB este pragul stabilit la nivel european pentru disciplina fiscală, iar România se află încă într-un proces de ajustare după dezechilibrele din ultimii ani.

România nu a mai avut un deficit bugetar sub 3% din PIB din 2018.

Exit mobile version