Ministerul Culturii îi dă ”Cartoful” din Piața Revoluției Gabrielei Firea, după ce îl ”scumpește” cu 1,5 milioane lei

SURSA: Facebook.com/GabiFirea

Celebrul monument cunoscut sub denumirea de ”Cartoful” sau ”Țeapa Revoluției”, din Piața Revoluției din București, va fi transferat de Ministerul Culturii pe inventarul Municipiului București, trecând astfel din categoria de bun de interes public național, în cea de bun de interes public local, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.

Ansamblul monumental „Glorie eternă eroilor şi Revoluţiei române din decembrie 1989” al autorului Alexandru Ghilduş, realizat din granit şi bronz, este unul dintre cele mai controversate monumente din Capitală. Potrivit unui proiect de act normativ pus în dezbatere de Ministerul Culturii, ansamblul ar fi avut până acum o valoare de inventar de 4.107.143 lei.

SURSA: Wikipedia

În timp, monumentul a fost numit în fel și chip, iar dintre aceste denumiri o parte au rămas consemnate de presă: “țeapa”, „vector cu coroniță”, “cartof tras în țeapă”, “scobitoare cu măslină” „ghildușa piramidă”, “țeapa lui ghilduș”, „un creier pe băț”, „măslina-n scobitoare”, „nuca-n țeapa”, “fleica-n frigăruie”, “cartoful revoluției”, “țeapa revoluției”, “țeava și testiculul”, “țeapa de 56 de miliarde”.

Înainte de predarea ”Cartofului” către Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, Ministerul Culturii propune acum și actualizarea valorii de inventar pentru că, susține proiectul de HG citat, ”în evidenţa contabil-financiară bunul este înscris cu o valoare de 5.600.000 lei”.

Transferul se face după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat în şedinţa din 26 iulie 2018 o Hotărâre prin care cere Ministerului Culturii, la cererea Guvernului, acest monument.

Imediat ce va fi preluat în administrare, Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, va aloca fondurile necesare pentru a restaura monumentul şi pentru a reamenaja zona din jurul acestuia, ulterior urmând a fi inclus în circuitul turistic al Bucureştiului“, a transmis Gabriela Firea într-un comunicat.

Istoria monumentului:

Potrivit unei relatări păstrată în arhiva internetului, în anul 2004, în ultimul an al mandatului ministrului Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, ar fi fost organizat un concurs pentru ridicarea unui monument în cinstea eroilor Revoluției din 1989. Pe 16 martie 2004 juriul a ales din cele 15 proiecte, proiectul lui Alexandru Ghilduș. În data de 2 august 2004 contractul de 56 de miliarde a fost încheiat, iar în 15 decembrie 2004, președintele Ion Iliescu (președintele României) și Traian Băsescu (Primarul Capitalei) au pus piatra de temelie a monumentului.

Exit mobile version