Ministrul Educației, Daniel David, a spus că Ministerul a transferat, inițial, banii pentru plata deciziilor judecătorești câștigate de profesori, dar, după ce Guvernul a adoptat OUG nr. 52, „bani au trebuit să fie retrași”. La raportul săptămânal pe pagina de Facebook a ministerului, miercuri, 5 noiembrie, Daniel David a declarat că așteaptă un răspuns de la Ministerul de Finanțe în privința plății, „în condițiile în care Ministerul Educației avea banii în buget”.
- Edupedu.ro a scris, pe 3 octombrie, că, fără niciun avertisment public, fără consultări, fără comunicat de presă, Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate de angajații din educație prin hotărâri judecătorești definitive – diferențe salariale stabilite de instanțe și recunoscute de stat, pentru care, potrivit surselor Edupedu.ro, fondurile necesare fuseseră deja transferate la inspectoratele școlare.
„Să știți că Ministerul a transferat bugetul, numai că a apărut ordonanța Guvernului care a anulat demersul pe care l-am inițiat. Am făcut o solicitare către ministrul Finanțelor, cu informarea premierului, pentru a vedea dacă putem să continuăm cu plata acestor hotărâri judecătorești, în condițiile în care Ministerul Educației avea banii în buget. Aștept răspunsul. Intenția bună din partea noastră, repet, a existat. Ministerul transferase banii spre inspectorate, dar, după aceea, ca urmare a acelei ordonanțe, bani au trebuit să fie retrași”, a spus David.
În urmă cu o lună, SIPA Muntenia cerea ca sumele pentru plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori să fie repuse în bugetele inspectoratelor școlare.
Sindicatele din educație au protestat marți, 7 octombrie, în fața Ministerului Finanțelor față de decizia Guvernului de a amâna până anul viitor plățile aferente hotărârilor judecătorești câștigate de profesori.
Potrivit sindicatelor, ceea ce a decis guvernul în privința plăților rezultate din hotărâri judecătorești „este o bătaie de joc la adresa salariaților din învățământ, după măsurile iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025”, după cum notează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-un mesaj pe Facebook.
Liderul sindical Marius Nistor a spus că „Ministrul Educației a declarat, și chiar i-am spus când l-am văzut în sală, îmi spunea domnul inspector general să nu fiu dur, dar nu pot să nu spun, ne spunea domnia sa următorul lucru: „măsurile de austeritate, dragi colegi, absolut necesare, au încetat odată cu măsuri asumate prin Legea 141”. Și vreau să vă întreb pe dumneavoastră mai credeți așa ceva? (din sală se aude „Nuuu”)
Păi parcă-mi aduc aminte că recent a apărut ordonanța 52, aia care amână hotărâre judecătorești în învățământul preuniversitar până în 2026. Nu este tot o măsură de sancțiune? Nu este tot o discriminare care este menținută în sistemul de învățământ preuniversitar – unii cu drepturile luate pe ordonanța 48, acolo unde Guvernul n-a umblat, și alții cu hotărâri judecătorești care trebuie să mai aștepte un an. Și ne spuneți aici că au încetat sau ni se spune aici că au încetat măsurile de austeritate îndreptate împotriva noastră? Nu mai credem așa ceva!”.
Sindicatele din Educație au solicitat deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. „Considerăm că ceea ce face Executivul este fără precedent și că România nu mai este un stat de drept! Suntem în plină „dictatură guvernamentală“!”, conform sindicatelor.
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
