Elevii de la clasa pregătitoare vor primi gratuit nu doar manuale, ci și jocuri didactice, caiete de lucru și alte materiale educaționale, potrivit unui proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar, adoptat astăzi, 1 aprilie de Camera Deputaților. Noile prevederi se aplică din anul școlar 2027-2028. Materiale didactice gratuite vor primi și copiii din grădinițe În prezent, legea Educației nu prevede manuale gratuite explicit pentru elevii de pregătitoare.
Elevii de clasa pregătitoare vor primi manuale gratuite începând din anul școlar 2027-2028, potrivit unui proiect de modificare a legii Educației, adoptat azi în Camera Deputaților. Urmează ca proiectul să fie trimis spre promulgare.
Practic, s-au adoptat amendamente la articolul 93 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care extind tipurile de materiale educaționale gratuite pentru copii.
În forma actuală a legii, nu se specifică faptul că și elevii de clasa pregătitoare beneficiază de manuale gratuite.
Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare completarea art. 93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii obligației în sarcina Ministerului Educației și Cercetării de a asigura, în mod gratuit, materiale didactice auxiliare, jocuri/jucării, caiete de lucru și alte materiale didactice, conforme curriculumului național, în format tipărit și digital, pentru antepreșcolarii/ preșcolarii, precum și materiale echivalente în cazul în care nu sunt încă disponibile manuale școlare pentru o anumită disciplină sau un anumit domeniu de studiu, conform raportului Comisiei de învățământ.
Ce se schimbă: manuale gratuite pentru pregătitoare, „jocuri/jucării” și materiale didactice alternative gratuite
Un nou alineat introdus în lege stabilește explicit obligația statului de a asigura materiale educaționale suplimentare pentru elevi:
„Ministerul Educației și Cercetării asigură, în mod gratuit, pentru elevii clasei pregătitoare din învățământul de stat, particular și confesional, materiale didactice alternative, jocuri didactice, precum și cărți educative, fișe de lucru adecvate unităților tematice studiate, caiete de lucru și alte materiale didactice conforme curriculumului național, în format tipărit și digital, în condițiile legii.”
Practic, legea introduce pentru prima dată, în mod explicit, jocuri/jucării și materiale didactice auxiliare ca parte a pachetului gratuit oferit elevilor.
Modificări și pentru profesori: ce pot folosi la clasă
Legea modifică și alineatul referitor la libertatea profesorilor de a utiliza materiale la clasă.
„Pentru buna desfășurare a procesului educațional, în baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă jocuri/jucării, caiete de lucru, materiale și auxiliare didactice, resurse educaționale deschise care sunt aprobate/avizate de Ministerul Educației și Cercetării sau pentru a căror siguranță în utilizare sunt respectate prevederile legale.”
Beneficiază de materiale gratuite și preșcolarii
„Antepreșcolarii/preșcolarii/elevii […] beneficiază de manuale școlare gratuite, precum și de jocuri/jucării, caiete de lucru și alte materiale didactice”, este o altă modificare a legii.
În prezent la art 93, alin (4) se menționează „elevii și personalul didactic de predare din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/ autorizat și confesional beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii”.
Modificările vizate de proiect
Art. I.- Articolul 93 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
Art. 93 – (1) În unitățile de învățământ preuniversitar de stat sau particulare și confesionale autorizate provizoriu și acreditate se utilizează manuale școlare alternative și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației. Utilizarea acestora se realizează conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.
(2) Manualele școlare alternative se elaborează și se evaluează pe baza programelor școlare aprobate de Ministerul Educației. Modul de asigurare a manualelor școlare alternative pentru elevi se reglementează prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.
(3) Personalul didactic de predare selectează și recomandă elevilor, în baza libertății inițiativei profesionale, manuale școlare alternative din lista celor aprobate de Ministerul Educației, pentru utilizarea în procesul didactic.
(4) Elevii și personalul didactic de predare din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat și confesional beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română,
Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Antepreșcolarii/preșcolarii/elevii și personalul didactic de predare din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat și confesional beneficiază de manuale școlare gratuite, precum și de jocuri/jucării, caiete de lucru și alte materiale didactice, atât pentru învățământ în limba”
La articolul 93, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹), cu următorul cuprins:
„(4¹) Ministerul Educației și Cercetării asigură, în mod gratuit, pentru elevii clasei pregătitoare din învățământul de stat, particular și confesional, materiale didactice alternative, jocuri didactice, precum și cărți educative, fișe de lucru adecvate unităților tematice studiate, caiete de lucru și alte materiale didactice conforme curriculumului național, în format tipărit și digital, în condițiile legii.”
Alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Pentru buna desfășurare a procesului educațional, în baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă jocuri/jucării, caiete de lucru, materiale și auxiliare didactice, resurse educaționale deschise care sunt aprobate/avizate de Ministerul Educației și Cercetării sau pentru a căror siguranță în utilizare sunt respectate prevederile legale.”
„Art. II – (1) Prevederile art. I se aplică începând cu anul școlar 2027-2028.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabilesc materialele didactice și alte auxiliare didactice prevăzute la art. 93 alin. (4¹) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Informații despre traseul legislativ al proiectului
- Proiectul a fost adoptat de Senat în septembrie 2025.
- Pe 1 aprilie 2026, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 (PL-x 292/2025) a fost adoptat de către Camera Deputaților (cameră decizională) cu 293 de voturi pentru, o abținere, o persoană nu a votat și nu au existat voturi împotrivă. Proiectul a fost adoptat de Senat în septembrie 2025.
- Legea adoptată va fi trimisă Preşedintelui României pentru a fi promulgată, care promulgă legea în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
- După promulgare, legea se publică în Monitorul Oficial al României. Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară menționată expres în textul legii.
