Ministerul Educației va înființa 850 de grădinițe comunitare, ludoteci și centre de joacă și 2.550 de posturi noi pentru asigurarea personalului necesar

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, în ultima ședință de Guvern din acest an, înființarea a 850 de grădinițe comunitare, ludoteci și centre de joacă, care vor oferi servicii de educație, îngrijire, protecție și nutriție pentru copii și 2.550 de posturi noi pentru asigurarea personalului necesar, până în 2026, în baza unei hotărâri de guvern adoptate miercuri.

“Pentru primele 412 astfel de servicii complementare vom aloca din planul Național de Redresare și Reziliență 103 milioane de euro, iar 14,3 milioane de euro vor fi alocate pentru formarea personalului care le deservește”, a precizat Ligia Deca.

Declarația Ministrului Educației:

„Metodologia de organizare și funcționare a acestor servicii de educație timpurie complementare stabilește principiile de organizare, modalitatea de înscriere, transfer și scoatere din evidența copiilor din serviciile de educație timpurie complementare, de asemenea, reglementând și condițiile pentru asigurarea unui mediu educațional adecvat, conținutul educativ al activității, modalitatea de asigurare a resursei umane, precum și modul în care această activitate este monitorizată.

Activitatea cu copiii din cadrul acestor servicii complementare se organizează pe grupe omogene sau eterogene ca vârstă numărul de copii dintr-o grupă va fi în medie de 12, dar nu puțin de 8 și nu mai mult de 20.

Personalul din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare este didactic și nedidactic, permițându-se și încurajându-se, de asemenea, participarea voluntarilor la activitățile desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar, ținând cont de corespondența între competențele personalului și activitățile prestate”, a declarat Deca miercuri, 28 decembrie.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Regulile pentru înființarea ludotecilor și grădinițelor comunitare, ca servicii private sau de stat complementare grădinițelor și creșelor, au fost puse în consultare publică / Angajarea personalului didactic, doar pe perioadă determinată – document
Exit mobile version