Ministrul Cîmpeanu: Am adoptat o ordonanță de urgență prin care se extinde programul masă caldă de la 150 de școli la 300 de școli

Foto: gov.ro

„Astăzi, în Guvern, am adoptat o ordonanță de urgență prin care, după șase ani de pilotare, se extinde programul masă caldă de la 150 de școli la 300 de școli. Sunt vizați un număr de 140.000 de elevi”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la briefingul de presă de la Guvern.

Amintim că Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a pus în consultanță publică proiectul de guvern privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. – detalii aici

Acesta a precizat că finanțarea este de 10 ori mai mare decât cea din 2016: „Finanțarea totală pentru anul școlar 2022-2023, programul masă caldă în școli, este 354.900.000 de lei. Remarcăm faptul că este de 10 ori mai mare decât finanțarea de 35 milioane de lei, acordată în anul 2016 pentru acest program, deci a crescut de 10 ori finanțarea pentru acest program”, a mai spus ministrul.

”De asemenea, programul masă caldă în școli este integrat în conceptul masă sănătoasă în școli, un program în curs de inițiere, la nivelul Guvernului, care vizează 1 milion de elevi, cu o finanțare de peste 1 miliard de euro, pentru perioada 2022-2027. Aceasta este ordonanța de guvern adoptată astăzi, extrem de importantă pentru susținerea procesului educațional”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Despre Masa Caldă în școli

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autoritățile locale, responsabile de aplicarea programului, nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris la acea vreme.

Citește și:
Anul trecut doar 104 de școli, din cele 150, au putut să organizeze programul masa caldă, potrivit Ministrului Educației, iar anul acesta au fost 134 / Cîmpeanu vorbește despre un program viitor în care elevii ar putea primi produse agroalimentare românești
Programul masă în școli să fie extins până acolo încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”, spune premierul. Ministrul Educației: Din septembrie, 900 de mii de elevi ar trebui să aibă o masă la școală
“Masă sănătoasă în școli” – program național integrat cu buget de 1 miliard de euro pentru următorii 5 ani, propus de ministrul Cîmpeanu / Aproape 700.000 de elevi ar urma să beneficieze de masă
Exit mobile version