Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Florin Manole (PSD), a criticat luni, pe un ton sarcastic, măsurile de consolidare fiscal-bugetară, sugerând că acestea au contribuit la lipsa de echitate și la subfinanțarea educației. În cadrul unei conferințe desfășurate la Palatul Victoria, ministrul Manole a făcut aceste comentarii în condițiile în care el a făcut parte și din guvernul PSD-PNL-USR-UDMR condus până în primăvară de Ilie Bolojan și care, în vara anului trecut, a lansat o serie de măsuri fiscal-bugetare ce au afectat profund sistemul de educație.
- În calitate de ministru al Muncii în fostul guvern, Florin Manole a început să critice măsuri ale acelui Executiv, precum „înghețarea alocațiilor” pentru copii, abia în prima parte a anului 2026, la mai bine de jumătate de an de la adoptarea Legii 141/2025 (cunoscută ca Legea Bolojan, ce introducea numeroase măsuri de austeritate). După cum Edupedu.ro nota atunci, el nu făcut nicio referire la măsura „înghețării alocațiilor” – pe care ulterior a criticat-o – timp luni de zile după adoptarea Legii 141.
În conferința de luni, Florin Manole a arătat că, în timp ce elevii cer servicii de consiliere și suport, „România, din păcate, cheltuie foarte puțin pentru aceste servicii. Avem una dintre cele mai mici, poate chiar cea mai mică dintre cheltuielile cu asistența socială din Uniunea Europeană”.
El a calificat lipsa finanțării pentru asistență socială drept „o mare problemă”, completată de subfinanțarea sistemului de educație.
Imediat, el a apelat la sarcasm în discursul său: „Dar nu e așa că vă simțiți foarte consolidați bugetar? Nu-i așa că avem consolidare fiscală de aplaudat?”
- Și a continuat: „Sigur că e mult mai ușor să te consolidezi fiscal-bugetar înghețând anumite cheltuieli sau tăind anumite cheltuieli din asistență socială, un domeniu cu oameni subreprezentați din punct de vedere al puterii politice și al vocii în societate, decât să colectezi TVA de la oameni supra-reprezentați ca putere politică în societate. E mult mai ușor să faci asta decât reforme structurale rebotezate intelectual – ‘consolidare fiscal-bugetară’ – dar care să asigure în același timp și un spațiu fiscal care să ne permită să cheltuim măcar aproape de media UE pentru asistență socială și educație.”
Ministrul s-a prezentat pe sine, în context, drept „un copil care mergea 10 km până la liceu și nu era deloc ieftin. Și astăzi nu suntem cu mult mai bine decât atunci când am făcut eu liceul. Sunt un copil pe care îl speria chiria în București și astăzi chiriile în București sunt, pentru cei care vin de la țară, la fel de înspăimântătoare ca în 2002, când am venit eu”.
Și, fără să menționeze rolul pe care l-a avut, tot ca ministru, în măsurile adoptate de fostul guvern PSD-PNL-USR-UDMR, el a concluzionat că România, deși a înregistrat progrese, se confruntă cu problema „echității, ceva la care suntem foarte mult în urmă”:
- „Da, este foarte adevărat, România a evoluat enorm din 90 până astăzi, din toate punctele de vedere: macroeconomic, industrie, salarii, servicii pentru copii, pentru adulți, pentru vârstnici. Da, din foarte multe puncte de vedere, România a evoluat enorm și direcția e bună, dar echitatea este ceva la care suntem foarte mult în urmă, pentru că această enormă bunăstare, de la bani până la servicii, indiscutabilă după toți indicatorii macroeconomici, nu a fost distribuită corect. Și este rolul nostru, după acest an, atunci când vom avea un pic de răgaz pentru proiecții pe termen mediu și lung, să schimbăm împreună asta.”
Discursul ministrului Florin Manole la conferința de luni, pe larg:
„Acum că a plecat primul-ministru, cred că pot să fiu un pic mai liber, nu pentru că nu ar încuraja dialogul, ba din contră, ci pentru că a fost inspirațional să îi ascult pe tinerii vorbind mai devreme despre nevoia de servicii în general. Ei le-au spus punctual: consiliere, suport. Ei bine, România, din păcate, cheltuie foarte puțin pentru aceste servicii. Avem una dintre cele mai mici, poate chiar cea mai mică dintre cheltuielile cu asistența socială din Uniunea Europeană. Astea sunt cifre, nu sunt păreri, dar sunt cifre cu puternică încărcătură negativă, pentru că ele înseamnă mai puține servicii, mai puține beneficii acolo unde ar trebui să fie mai mult, mai puțin ajutor acolo unde este nevoie.
Lipsa finanțării pentru asistență socială, de la numărul de angajați în domeniu, până la capacitatea noastră de a finanța sistemul, este o mare problemă, pentru că orice strategie cu șapte pași și 57 de măsuri are la sfârșitul ei o reală nevoie bugetară. Tabloul acesta, oarecum pesimist, trebuie completat, în anticiparea cuvântului ministrului Educației, pentru că cei mai mulți dintre acești copii sunt și în sistemul educațional, cu subfinanțarea sistemului de educație. Dar nu e așa că vă simțiți foarte consolidați bugetar? Nu-i așa că avem consolidare fiscală de aplaudat? Cifrele arată că nu e în regulă.
Sigur că e mult mai ușor să te consolidezi fiscal-bugetar înghețând anumite cheltuieli sau tăind anumite cheltuieli din asistență socială, un domeniu cu oameni subreprezentați din punct de vedere al puterii politice și al vocii în societate, decât să colectezi TVA de la oameni supra-reprezentați ca putere politică în societate. E mult mai ușor să faci asta decât reforme structurale rebotezate intelectual – „consolidare fiscal-bugetară” – dar care să asigure în același timp și un spațiu fiscal care să ne permită să cheltuim măcar aproape de media UE pentru asistență socială și educație.
Inspirat de noul curent care pare că vine din America, aș putea să vă spun că societatea nu prea mai are răbdare cu aceste lucruri. Și după ce vom trece de hopul facerii următorului buget, adică peste vreo lună, va trebui ca angajamentele noastre legate de 7 pași și 57 de măsuri să aibă, după virgulă, bugetul alocat, pentru că anul acesta a fost o adevărată luptă publică, să creștem de la 80 la 190 lei beneficiile pentru un copil cu dizabilități în această țară, 200 lei nefiind o sumă care să ne ofere argumente pentru a ne lăuda vreun pic, ci, dimpotrivă, tichetul de grădiniță pentru cei mai săraci dintre copii, care nu prea apucă să participe la consultări, pentru că nu prea apucă să participe la grădiniță, a crescut și el tot cu vreo 100 lei. Dar nu-i așa că vă simțiți consolidați fiscal-bugetar? Foarte consolidați, suntem pe drumul cel bun.
Ei bine, nu vreau să închei acest – nu știu dacă pot să îi spun discurs, mai mult așa, o confesiune politico-ideologică nepartinică, pentru că aici nu este vorba despre partide, este vorba despre angajamente, este vorba despre bunăstarea societății și despre viitor – nu vreau să închei această intervenție fără să fac, cu ajutorul copiilor din această sală, un mic exercițiu. Dacă ar vrea să mă ajute copiii din sala asta și să ridice mâna: cine vine de la țară, dintr-un dintr-un sat din România? Să nu uitați niciodată că suntem o minoritate și că, pentru a putea să avem o voce și resurse care să ajute mediul rural în România, e nevoie să fim mai vocali și uneori mai duri decât de obicei, decât mainstream. Nu fac următorul exercițiu, să vă întreb cine e de etnie romă dintre copiii din această sală.
Exact. De asta trebuie să vorbesc cu mai mulți, mai multe perechi de papuci, de câte ori prind un microfon, pentru că sunt ministrul Muncii o lună, două, un an, 2 ani, 5 ani, dar mai mult decât atât – 5 ani n-a fost nimeni, da, am greșit – dar, mai mult decât atât, sunt un copil care de la 13 ani am mers la sapă și nu îmi imaginam că e ceva dur, dar e ceva dur. Nu știu cât și câți cunosc. Sunt un copil care mergea 10 km până la liceu și nu era deloc ieftin. Și astăzi nu suntem cu mult mai bine decât atunci când am făcut eu liceul. Sunt un copil pe care îl speria chiria în București și astăzi chiriile în București sunt, pentru cei care vin de la țară, la fel de înspăimântătoare ca în 2002, când am venit eu.
Și, da, este foarte adevărat, România a evoluat enorm din 90 până astăzi, din toate punctele de vedere: macroeconomic, industrie, salarii, servicii pentru copii, pentru adulți, pentru vârstnici. Da, din foarte multe puncte de vedere, România a evoluat enorm și direcția e bună, dar echitatea este ceva la care suntem foarte mult în urmă, pentru că această enormă bunăstare, de la bani până la servicii, indiscutabilă după toți indicatorii macroeconomici, nu a fost distribuită corect. Și este rolul nostru, după acest an, atunci când vom avea un pic de răgaz pentru proiecții pe termen mediu și lung, să schimbăm împreună asta.”