Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, îi roagă pe părinții elevilor să-și instaleze un mecanism de control parental, astfel încât „să știe în permanență ce fac și cu cine discută copiii lor atunci când par cuminți, când sunt cu o tabletă sau un telefon în față”. Declarațiile au fost făcute la Radio România Timișoara și vin în contextul în care în ultima perioadă au avut loc mai multe cazuri de violență școlară.
„Îi rog pe toți părinții din această țară să facă un lucru simplu: să-și instaleze un mecanism de control parental, să știe în permanență ce fac și cu cine discută copiii lor atunci când par cuminți, când sunt cu o tabletă sau un telefon în față”, a spus Sorin Ionescu.
Ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar a precizat că schimbă profilul elevilor care devin violenți: „Sunt copii interiorizați, copii tăcuți, copii liniștiți care își petrec foarte mult timp în social media.”
„Pe de altă parte, trebuie să spunem și un alt lucru: se schimbă un pic și profilul acestor indivizi care pot face astfel de acte de violență. Sunt copii interiorizați, copii tăcuți, copii liniștiți care își petrec foarte mult timp în social media.”
Referitor la bullying și violența școlară, sindicatele din Învățământ au cerut măsuri mai dure și un plan de acțiune concret, potrivit unei informări transmise în teritoriu de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
Amintim că reprezentanții profesorilor s-au întâlnit marți, 3 noiembrie, cu ministrul Educației, Sorin Costreie, și ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu.
Redăm declarațiile ministrului Sorin Ionescu:
Realizatoare: Revin la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Ne-au îngrijorat violența în școli tot mai pregnantă, nesiguranța aceasta, teama că ți se poate întâmpla ție ca profesor, dar mai cu seamă copilului, elevului din școală.
Sorin Ionescu: Un lucru care trebuie să ne dea tuturor de gândit – și aici mă refer la fiecare dintre noi în calitate de părinți, fiecare dintre noi în calitate de actori ai acestui sistem educațional – este că nimeni nu poate face singur minuni. Școala singură, în fața acestor provocări, nu poate să reacționeze. Părinții singuri, în fața acestor noi provocări, nu sunt pregătiți să reacționeze. Nici măcar elevii ei între ei nu sunt pregătiți să aibă reacție în momentul în care vedem că deja apare un alt tip de violență: violența radicalizată și violența ideologizată. Pentru că, dacă până în urmă cu ceva timp discutam despre violențe, despre acte de violență în școală, iată că avem la Bistrița o violență legată de o ideologie. Ori această ideologie nu se transmite prin mass-media, nu se transmite prin Radio Timișoara.
Realizatoare: Cum vă explicați că am ajuns așa?
Sorin Ionescu: Am ajuns din cauza faptului că rețelele sociale globalizează, furnizează culturile și valorile la nivel global. Până la urmă, nu suntem altceva decât o mică piesă în acest mare puzzle global, în care se întâmplă lucruri de genul acesta. Să nu uităm că, deși noi suntem în partea estică a Europei, în Europa de Vest și în Europa Centrală au loc o serie de manifestări ale elevilor, ale studenților, au loc o serie de dispute ideologice, iar copiii noștri, deja, prin aceste rețele de socializare, intră în contact cu astfel de persoane. De aceea, aici trebuie să fim cu toții împreună, pentru că, nu-i așa, nici nu știam cu ceva timp în urmă cum să identificăm astfel de elemente.
Ați văzut că la nivelul Guvernului lucrăm deja și cât de curând va fi și finalizată această strategie de luptă împotriva formelor de radicalizare, în care structuri combinate, pentru că, repet, școala singură nu poate face față acestor provocări.
Realizatoare: Cu ce propuneri veniți?
Sorin Ionescu: O să revin imediat la propuneri. Pe de o parte, e vorba despre structuri ale Ministerului Educației și e clar că trebuie să creștem rolul consilierului școlar, psihologul școlar cum este el cunoscut, deși trebuie să spunem de la bun început că el nu e neapărat un psiholog. Trebuie să creștem rolul sistemului dirigențial, așa cum era el cunoscut, iar pe de altă parte, structuri ale Ministerului de Interne sau alte structuri ale instituțiilor de forță care pot interveni în momentul în care aceste forme se manifestă.
Ca să revin la întrebarea dumneavoastră referitoare la intervenție, în aceste momente trebuie să mergem pe două direcții: intervenție și prevenție. Școala, în primul rând, este obligată să facă prevenție. De ce? Pentru că e mult mai ușor să previi decât să intervii.
Este foarte clar că trebuie, pe de o parte, să avem o serie de materiale informative pe care să le ducem în școală, astfel încât profesorii, consilierii, părinții, elevii să știe să identifice aceste forme de radicalizare. Pe de altă parte, oamenii din sistem care se pricep sau din alte sisteme, ca să spun așa, trebuie să fie foarte prezenți în școală pentru a discuta cu copiii – și aici mă refer la: avocați, polițiști, oameni din sistemul IT. Trebuie să vină către școală pentru a le arăta elevilor modalități în care se pot apăra în momentul în care apar astfel de provocări. Pentru că e cunoscut faptul că nimeni nu se radicalizează peste noapte. N-o să ne pomenim astăzi fără nicio problemă și mâine dimineață cu un grup de acest gen. De aceea, este foarte important să cunoaștem din timp astfel de forme de manifestare. Partea de intervenție, deși e cea mai spectaculoasă, pentru că mass-media o preia imediat, este …
Realizatoare: Am fost parteneri în nenumărate campanii, domnule profesor.
Sorin Ionescu: Și e bine ca aceste campanii să se multiplice în toate școlile. Și aici nu mă refer doar la școlile din București, din Timișoara, din Cluj sau din Constanța. Mă refer și la școlile din mediul rural și la școlile care sunt departe de centrele urbane. Și acolo trebuie să fim foarte prezenți.
Pe de altă parte, trebuie să spunem și un alt lucru: se schimbă un pic și profilul acestor indivizi care pot face astfel de acte de violență. Sunt copii interiorizați, copii tăcuți, copii liniștiți care își petrec foarte mult timp în social media.
De aceea, îi rog pe toți părinții din această țară să facă un lucru simplu: să-și instaleze un mecanism de control parental, să știe în permanență ce fac și cu cine discută copiii lor atunci când par cuminți, când sunt cu o tabletă sau un telefon în față.
Informații de context
Ministerele cu atribuții în combaterea violenței în școli trebuie să comunice mai mult pentru a-și întări capacitatea de prevenție, „pentru că școala nu este o închisoare, școala este un spațiu liber, școala este un spațiu în care elevii, profesorii și părinții trebuie să comunice cât mai mult”. Așa a declarat recent, la Prima News, noul ministru-delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu. El a arătat că „ prevenția trebuie să fie direcția noastră principală, iar intervenția să fie coordonată doar în situațiile de criză”.
Un nou caz de violență extremă s-a petrecut într-o școală din județul Bistrița-Năsăud, mai exact la Colegiul tehnic „Infoel”. Poliția a deschis dosar penal, a emis ordin de restricție temporar, iar elevul de 14 ani acuzat că ar fi agresat un coleg poartă brățară de monitorizare, potrivit presei locale. Părinții elevului agresat acuză conducerea școlii că ar fi încercat să mușamalizeze cazul. Elevul rănit a obținut certificat medico-legal pentru leziuni. Poliția a fost sesizată abia la 3 zile după două serii de incidente între cei doi elevi. Potrivit inspectorului general Vasile Șteopoaie, diriginta ar fi încercat să medieze conflictul dintre cei doi, iar imaginile ar fi ajuns și pe un grup de whatsapp.
Cazul de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare s-a petrecut cu două săptămâni în urmă
Luni dimineață, 19 octombrie, un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și a rănit un alt elev la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița.
Potrivit inspectorului școlar general Vasile Șteopoaie, agresorul căuta un elev de clasa a VI-a pe care intenționa să îl rănească, afirmând că acesta este de altă religie. Profesoara a încercat să îl împiedice să intre în sala de clasă și a fost înjunghiată în zona frunții și în partea laterală a abdomenului.
Ministrul Educației condamnă agresiunea de la școala din Bistrița, potrivit unui comunicat de presă. Ministrul le cere parlamentarilor să modifice cadrul legal pentru a oferi o protecție penală specială pentru profesorii agresați sau amenințați.
Și Federația Națională a Părinților Edupart solicită măsuri urgente din partea autorităților și cere părinților să fie prezenți în viața copiilor, potrivit unui comunicat de presă. „Violența nu poate fi tolerată în școlile din România. Nici împotriva elevilor, nici împotriva profesorilor și nici împotriva vreunui membru al comunității școlare”, se arată în comunicat.
Sorin Ionescu susține că școlile trebuie să colaboreze mai mult cu instituțiile de siguranță publică pentru prevenirea violenței. Întrebat cine ar fi trebuit să observe eventualele tendințe de radicalizare ale elevului agresor, Ionescu a afirmat că acest lucru depășește competența Ministerului Educației.
La Timișoara, părinții unui elev au venit la școală împreună cu fratele acestuia și l-au agresat pe profesorul de sport, după ce cadrul didactic i-ar fi făcut o observație elevului în timpul orei. Incidentul s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara: „Elevul a plecat acasă și a revenit la școală împreună cu părinții și cu fratele mai mare, iar situația a degenerat în agresiune fizică asupra profesorului”, potrivit Inspectoratului Școlar Timiș.
Pe 22 octombrie, un elev de clasa a IX-a a agresat doi colegi la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Piteşti
Un elev de 15 ani a rănit un coleg de clasă cu un obiect tăietor-înțepător și a agresat fizic un alt elev, joi, 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și relatate de presa locală. Elevul rănit a fost transportat la spital, iar presupusul agresor se află în custodia polițiștilor. Incidentul are loc la doar trei zile după atacul cu cuțitul de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, unde o profesoară și un elev au fost răniți.
Inspectorul școlar general al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, a declarat că profesorul de serviciu l-a imobilizat pe elevul de clasa a IX-a care și-a atacat doi colegi cu o macetă la liceul din Pitești. Declarațiile au fost făcute pentru Euronews România.
Întrebat despre măsurile de siguranță și personalul de specialitate de la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”, Dumitru Tudosoiu a afirmat că unitatea de învățământ are firmă de pază și posturi ocupate în domeniul consilierii școlare.
Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a anunțat că inspectoratele școlare vor primi solicitarea să facă, în perioada imediat următoare, controale inopinate privind accesul în școli. „Privim cu mare îngrijorare creșterea numărului de cazuri de violență”, a declarat Sorin Ionescu.
„Nu poți să faci educație, să înveți ceva, să ai bucuria cunoașterii în astfel de contexte în care ți-e frică că cineva bagă un cuțit în tine”, a spus joi, 22 octombrie, la Euronews noul ministru al Educației și Cercetării, Sorin Costreie, vorbind despre recentele atacuri petrecute în școli din țară. Ministrul a precizat în același interviu că mâine va cere suplimentarea numărului de paznici în școli cu o mie de posturi în toată țara.
Referitor la incidentele grave din școli, președintele Nicușor Dan a declarat că acestea sunt „două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”. El a apreciat, într-o postare pe rețeaua X, că „este nevoie de mai multă atenție la ce se întâmplă între copii, de intervenție la primele semne și de preocupare pentru cauzele violenței, nu doar pentru consecințe”.
