Mircea Cărtărescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara

Mircea Cărtărescu / Foto: INQUAM Photos / George Călin

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Mircea Cărtărescu, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în data de 22 martie, potrivit unui anunț al instituției, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, scriitorul Mircea Cărtărescu este primul invitat al comunităţii UVT, din acest an, în seria de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală!”. Cu această ocazie, scriitorul va susţine o prelegere în cadrul conferinţei publice “Aventura literaturii”.

Descrierea făcută de UVT lui Mircea Cărtărescu, în anunțul privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa:

Exit mobile version