Posibilitatea ca școala să decidă cursuri față în față pentru toate clasele, chiar dacă localitatea este în scenariul 2, precum și permiterea interacțiunii profesor-elev – cerute oficial de părinți. Propunerile de modificare a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului, acordarea către școală a puterii de a decide să cheme la cursuri față în față și alte clase în afara celor din ciclul primar și din ani terminali chiar dacă localitatea este în scenariul 2 – sunt câteva dintre propunerile oficiale transmise Ministerului Educației de către părinți, pentru modificarea ordinului comun semnat alături de Ministerul Sănătății.

Reprezentanții părinților au trimis oficial ministerelor Educației și Sănătății o serie de propuneri de modificare a ordinului comun cu regulile de organizare a școlilor și grădinițelor. Printre schimbările cerute de Federația Asociațiilor de Părinți se numără posibilitatea ca elevii și profesorii să interacționeze, profesorii să poată corecta un caiet în clasă, să poată merge printre bănci.

O altă modificare cerută de părinți este ca “celor care nu vor să poarte mască să li se dea posibilitatea să învețe de acasă”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP-IP), Iulian Cristache. Acesta a precizat că propuneri de modificare a ordinului comun au fost trimise și de către sindicate și reprezentanții elevilor. “Noi sperăm ca după alegerile din 27 septembrie să se modifice ordinul. În orice țară acest ordin comun a fost updatatat, ceea ce este normal, pentru că este o diferență între teorie și practică”, a declarat Cristache.

Modificările cerute de reprezentanții părinților:
Modificările cerute pentru grădinițe:
Descarcă de mai jos cele două propuneri înaintate de FNAP pentru modificarea ordinului comun MEC-MS:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Exit mobile version