Modificări fundamentale în modul în care se face formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice, anunțate prin noul proiect PROF, cu finanțare europeană de 28 milioane de euro. Maria Manea, Ministerul Educației: Vom construi 100 de Baze de Practică Pedagogică

Foto: ISJ Arges

Peste 28 de mii de profesori vor fi formați într-un proiect cu finanțare europeană, potrivit anunțului făcut de secretarul de stat din Ministerul Educației, Maria Manea. Aceasta a spus, la conferința Vaccinare și testare pentru învățare, din cadrul campaniei naționale, că acest proiect „modifică fundamental modul în care se face astăzi formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice”.

Maria Manea a mai spus că proiectul pleacă de la faptul că formarea cadrelor didactice este deficitară și că Ministerul Educației este într-un grup de lucru la nivel european, grup care până anul viitor va crea un cadru comun la nivelul Uniunii pentru stabilirea normativelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, secretarul de stat a precizat că este vorba despre un proiect cu o finanțare de 28 de milioane de euro (135.733.852,02 lei din care asistență financiară nerambursabilă 120.150.531,521 lei).

Grupul țintă al proiectului este de 28.211 persoane.

Maria Manea: „Vom lansa peste două săptămâni un proiect mare și reformator al sistemului Educației, proiectul PROF. Proiectul PROF, să știți, dacă aveți curiozitatea să urmăriți lansarea și să înțelegeți logica, modifică fundamental modul în care se face astăzi formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice. Modifică pilotat, pentru că tot ceea ce se întâmplă într-un proiect european înseamnă o sursă de finanțare pentru cercetare și pilotare. Și dacă se dovedește a fi excepțional (n. red. proiectul PROF), se extinde.

Ce spune proiectul PROF? Proiectul PROF spune: „Nu prea s-a făcut bine formarea până acum a cadrelor didactice, adică nu prea avem o competență didactică serioasă”. În ce sens? Cum s-au format continuu profesorii? S-au format așa: au mers la cursul de formare, știm cum, de cele mai multe ori pe banii proprii, au avut și unitățile de învățământ – cele care au beneficiat de sprijin din partea autorităților locale – posibilitatea de a-i trimite la cursuri de formare, dar ei s-au format în exteriorul unității de învățământ prin aceste cursuri de formare.

România participă, până în anul 2022, alături de alte state membre, la crearea unui cadru european comun pentru stabilirea normativelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice. Deci până în 2022 Comisia va stabili cum anume se va face formare inițială și continuă.

Ce își propune proiectul PROF? Să construiască 100 de Baze de Practică Pedagogică (BPP). Aceste Baze de Practică Pedagogică vor fi consorții școlare coordonate de o școală de aplicație, acolo unde profesorul va beneficia de când intră în sistem, pe parcursul carierei sale didactice, de consiliere, de orientare, ghidat de un profesor mentor care va fi responsabil să-l urmărească pe parcursul didactic și de a spune, urmărindu-l la clasă, unu la unu cu elevul, deci în mediul acela, nu în exteriorul școlii, care îi sunt nevoile de formare și de a-i face recomandările în acest sens. Și de a depune toate diligențele ca formarea să se realizeze.

Apoi urmează Centrele de Tutoriat (CT) din cadrul Caselor Corpului Didactic, acolo unde din nou profesorul va primi acea consiliere și formare pe tot parcursul carierei. Și mai urmează și Centre pentru Formarea Continuă (CPC) în universități, în cadrul de DPPD-urilor de la acest moment. Sigur că eu nu pot să spun acum toată filozofia acestui proiect. Este necesar ca dumneavoastră să citiți și să înțelegeți că propune modificarea la 180 de grade a formării inițiale și continue a profesorilor. Pentru că trebuie să recunoaștem: nu stăm bine aici. Dacă mă întrebați pe mine ce lipsește aici, eu cred că, dacă suntem sinceri cu noi, vom spune că profesorilor din sistem le lipsește motivația și entuziasmul și leadership-ul”.

Într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, Maria Manea a precizat că, spre deosebire de proiectul CRED, în care profesorii primeau până la 600 de lei, indemnizație de participare la cursurile de formare, acest proiect nu prevede plata cadrelor didactice pentru prezență.

Edupedu.ro: Ați declarat că proiectul acesta „modifică fundamental modul în care se face astăzi formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice”. Cum anume se va face această modificare?

Maria Manea: „Reformează gândirea asupra formării cadrelor didactice pentru că elementul esențial, elementul cheie este acela că formarea cadrelor didactice, care era altă dată făcută prin participarea la niște cursuri externe unității de învățământ – profesorul era scos din actul didactic și mergea la diverse instituții furnizoare la care găsea cursuri de formare pentru a obține cele 90 de credite transferabile obligatorii o dată la 5 ani, după ce și-au dat definitivatul – se face altfel. Acum profesorul se formează în interiorul școlii acolo unde se poate observa cel mai bine care este nevoia lui de formare și cine face asta.

Acel mentor, care există și la momentul acesta, dar statutul lui nu este funcțional la acest moment, prin proiectul acesta se dorește să fie cel care să observe nevoile profesorului, să le exprime, să le rostească și să se ocupe și de partea de validare și de certificare a competențelor pe care acest profesor le-ar obține în urma formării.

Edupedu.ro: Cine sunt acești mentori?

Maria Manea: Mentorii trebuie și ei formați, va fi o formare în cascadă: se formează mai întâi mentorii și apoi urmează să fie formați profesorii. Mentorii sunt 80 de profesori din mediul universitar și circa 1.000 de profesori din preuniversitar. Acești mentori vor avea o componentă de formare în străinătate.

Edupedu.ro: Ce abilități sau competențe, sau pregătire trebuie să aibă un profesor pentru a deveni mentor?

Maria Manea: Trebuie să aibă experiență pe partea de curriculum, să fie experți în dezvoltare curriculară, să fie autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital) relevante pentru implementarea curriculumului de nivel liceal revizuit/adaptat la organizarea și desfășurarea activității didactice în sistem blended learning/online;

Edupedu.ro: Ați spus că în primă fază se creează 100 de Baze de Practică Pedagogică. Ce se întâmplă în acest baze?

Maria Manea: Se creează comunități de învățare prin înființarea acestor 100 de Baze de Practică Pedagogică pe ideea de peer learning (n. red. învățare colegială, de la egal la egal). Școala de aplicație va reuni într-un consorțiu aceste baze de practică pedagogică. Bazele vor fi centre de coordonare a rețelei școlilor de aplicație în care se organizează stagiile de practică pedagogică, lecții demonstrative, evaluări practice ale competenței didactice (diverse tipuri de inspecție școlară), cercuri pedagogice, studii privind calitatea predării/învățării/evaluării, inclusiv în sistem blended learning și online.

Eduepdu.ro: Cum ajunge o școală în aceste “consorții”?

Maria Manea: Școlile și exprimă intenția de a participa și de a fi parte din aceste consorții .

Eduepdu.ro: Vorbeați mai devreme de sistemul de credite transferabile, ce se modifică acolo?

Maria Manea: Ceea ce se schimbă prin proiectul acesta este și obținerea de către cadrele didactice a creditelor. Se intenționează reglementarea prin proiect a obținerii de credite anual pentru cadrele didactice. Deci profesorii să obțină anual 10 credite transferabile, dintre care patru să fie la alegerea cadrului didactic, adică i se oferă libertatea de a participa unde consideră el, poate pe partea de dezvoltare personală, să zicem, poate să fie și ceva nonformal și celelalte șase credite sunt pentru formare instituționalizată. De subliniat că aceste credite vor trebui obținute anual. 

Principala modificare este aceea că i se permite să se formeze și să li se observe nevoile de formare odată cu activitatea lui la clasă, adică în lucrul efectiv cu elevul, acesta este principalul element de noutate. Apoi se fac niște fișe de către acest mentor de parcurs, de observație, de nevoi și el este orientat către formarea de care are nevoie.”

Propunerea este ca cei care fac formarea prin acest proiect să își poată echivala aceste competențe obținute cu anumite etape pentru Definitivat, de exemplu”, a mai spus Maria Manea.

Foto: ISJ Arges

Exit mobile version