Negocierile cu PSD pe educație, pentru programul de guvernare „evoluează foarte bine”, susține Sorin Cîmpeanu: Am căzut de acord asupra standardizării evaluării

Sorin Cîmpeanu / Foto: Sorin Lupșa - Agepres Foto

Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR cu privire la domeniul învăţământului „evoluează foarte bine” şi au fost identificate ”foarte multe puncte comune”, nu şi „puncte de divergenţă”, după cum a declarat ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

„Întotdeauna am susţinut nevoia unui consens politic pentru o sustenabilitate a unor măsuri care să genereze reforma mult aşteptată în educaţie. Discuţiile evoluează foarte bine, am identificat foarte multe puncte comune. Sigur, cele mai multe puncte comune sunt incluse din dezideratele proiectului de ţară „România Educată”, care a făcut obiectul unor consultări extinse, şi evident că acele deziderate sunt considerate a fi într-adevăr cele necesare pe termen mediu şi lung”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Aceasta a punctat și măsurile care se referă la reevaluarea unor programe sociale, precum „Masa caldă”: „Pe de altă parte, însă, am discutat o serie de măsuri punctuale care ţin de reevaluarea programelor sociale, în sensul asigurării coerenţei integrării acestora. Spre exemplu, programul „Masă caldă”, programul produselor de panificaţie şi lactate, fructe şi legume proaspete, programul şcoală după şcoală, nevoia de integrare a acestor programe în aşa fel încât să punem la un loc resursele şi să putem generaliza aceste programe”, a afirmat Cîmpeanu la Parlament.

El a explicat că măsurile asupra cărora s-a căzut de acord „țin de asigurarea echităţii şi de susţinerea tinerelor generaţii” – elevi şi studenţi, mai transmite sursa citată.

 „La elevi, un alt punct comun este susţinerea unui cuantum minim obligatoriu pentru bursele de performanţă de merit, sociale şi de studiu, care să fie crescut, dar şi măsuri pentru studenţi – spre exemplu, creşterea subvenţiei pentru cămine, cantine. Deci, sunt lucruri asupra cărora am căzut de acord, am căzut de acord şi asupra importanţei achiziţiei de mijloace de transport pentru şcoli, standardizării evaluării, asupra unor elemente ce ţin de învăţământul în limbile minorităţilor. Nu am identificat până în prezent puncte de divergenţă, iar acum nu facem decât să transpunem în text, care să facă parte din programul de guvernare, lucrurile asupra cărora am căzut de acord”, a adăugat ministrul.

Întrebat în legătură cu propunerea PSD ca decizia închiderii şcolilor să aparţină consiliilor de administraţiei ale acestora, cu avizul DSP, Cîmpeanu a spus: „S-a discutat acest aspect, care este foarte important, am prezentat situaţia de fapt din teritoriu, deoarece am trimis Corpul de control în toate judeţele. Suntem la finalul primei săptămâni, în care s-a verificat modul de adoptare a deciziei şi trebuie să identificăm acea măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar care să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice în şcoli”.

Sorin Cîmpeanu este cel care participă din partea PNL la negocierile pe Educație, care au loc astăzi. Programul de guvernare ar putea fi elaborat zilele următoare.

Potrivit surselor Edupedu.ro, precedentul program de guvernare al cabinetului propus de Nicolae Ciucă, a avut componenta Educație scrisă sub coordonarea lui Sorin Cîmpeanu, vicepreședintele PNL pentru Educație și Cercetare.

Conform surselor Edupedu.ro, Sorin Cîmpeanu a votat pentru intrarea la guvernare a PNL-ului alături de PSD. Raportul de voturi a fost următorul: 48 de liberali s-au pronunțat pentru începerea negocierilor cu PSD, printre care și ministrul interimar al Educației, iar 22 au votat împotrivă, potrivit informațiilor G4Media.

Exit mobile version