Prima zi de grădiniță adaptarea la acest mediu nou aduce multe provocări și pentru copii și pentru părinți. Invitată la dezbaterea online organizată de World Vision Adaptarea și reîntoarcerea la grădiniță, psihologul Gabriela Dumitriu sfătuiește părinții să nu aibă așteptarea ca din prima zi copilul să înțeleagă ce se întâmplă și să nu aibă emoții.
Gabriela Dumitriu, psiholog și psihoterapeut, spune că „nu mă pot aștepta că din prima zi în care copilul rămâne la grădiniță el va fi liniștit, chiar dacă este bucuros că vede copii și jucării”.
„Este prima dată când copilul pășește într-un loc în care nu există un adult dedicat care are grijă de el și în care este privat de această legătură cu părintele cu care este obișnuit și de care este atașat”, spune psihologul.
„Noi trebuie să ținem cont de faptul că un copil nu are ceas. El nu gândește timpul în termen de ore. El gândește timpul în termen de secvențe și de activități. Și atunci, dacă îi spun copilului: „hai, nu plânge, uite că eu la ora 4:00 vin să te iau”, pentru el nu înseamnă nimic acest ora 4:00„, mai spune Gabriela Dumitriu.
Psihologul îi sfătuiește pe părinți ca momentul despărțirii să nu fie unul prea lung:
„Nu prelungim acest moment oricât de mult ne-am dori. Într-adevăr, este un eveniment extrem de important, însă momentul în care ne despărțim de copil trebuie să fie unul de scurtă durată”, spune ea.
Cât durează anxietatea de separare? „Undeva la 2-3 săptămâni, este firesc ca un copil să experimenteze anxietatea la separarea de părinte pentru că este timpul de care are nevoie ca să înțeleagă cam ce se întâmplă acolo, să-și reprezinte în plan mental și temporal intern cam cât durează până vine părintele, că vine părintele în mod recurent și atunci această etapă de timp, această unitate de timp este necesară ca el să depășească această anxietate”, spune psihologul.
Redăm fragmente din dialogul cu psihologul Gabriela Dumitriu
Mihaela Nabăr, World Vision: Ce se întâmplă cu copilul emoțional atunci când se desparte de părinți și pășește în grădiniță?
Gabriela Dumitriu este psiholog: Este un mare eveniment acesta al începerii grădiniței și probabil că este evenimentul care marchează perioada cea mai semnificativă de separare, de despărțire de părinți. Până la vârsta asta, dacă a existat o perioadă de separare, ea a existat undeva într-un mediu familiar. Acum este prima dată când copilul pășește într-un loc în care nu există un adult dedicat care are grijă de el și în care este privat de această legătură cu părintele cu care este obișnuit și de care este atașat. Și atunci așteptarea noastră că el va îmbrățișa din prima zi acest mediu nou fără să aibă vreo emoție, chiar bucurându-se de compania unor copii și a unor adulți pe care nu-i cunoaște, nu este neapărat adecvată.
Trebuie să ne gândim la un copil de 3 ani ca la un copil care gândește diferit de noi adulții și care are nevoie de o perioadă mai îndelungată ca să simtă că este în continuare în siguranță, să înțeleagă acest ritm al plecării și al revenirii părintelui. Noi trebuie să ținem cont de faptul că un copil nu are ceas. El nu gândește timpul în termen de ore. El gândește timpul în termen de secvențe și de activități. Și atunci, dacă îi spun copilului: „hai, nu plânge, uite că eu la ora 4:00 vin să te iau”, pentru el nu înseamnă nimic acest ora 4:00, pentru el înseamnă: „Eu vin să te iau după ce mănânci, după ce dormi și după ce-ți iei gustarea. Atunci o să apar eu”. Asta are sens. Însă eu nu mă pot aștepta că din prima zi în care copilul rămâne la grădiniță el va fi liniștit.
Este necesar în primul rând să îmi calmez propria anxietate și asta pot să fac și să mă autoreglez astfel încât pentru copil să existe un mediu de co-reglare potrivit. Acesta este primul pas pe care l-aș avea de făcut.
Mihaela Nabăr, World Vision: Își găsesc părinții acest echilibru în momentul în care lasă copilul la grădiniță și ce se întâmplă cu copilul?
Gabriela Dumitriu, psiholog: Cum arată o despărțire de dimineață? O despărțire de dimineață poate îmbrăca mai multe forme. De cele mai multe ori îmbracă o formă dramatică, niște emoții intense, plâns la despărțire, însă depinde foarte mult de părinte. Cum spuneați, el trebuie să fie echilibrat și să transmită acest echilibru copilului și să-i precizeze foarte clar că mă voi întoarce. E clar că pe ceas nu știe când, dar copilul trăiește cu acest sentiment de siguranță, „Mama se va întoarce„.
Nu prelungim acest moment oricât de mult ne-am dori. Într-adevăr, este un eveniment extrem de important, însă momentul în care ne despărțim de copil trebuie să fie unul de scurtă durată, în care să-l asiguri de toată dragostea ta, în care să-l asiguri că înțelegi că este trist și că îi va fi dor de tine. De asemenea, și ție îți va fi doar de el, însă te vei întoarce și îl vei lua.
Va rămâne acolo unde sunt copiii, unde își poate face prieteni, unde va găsi adulți care sunt de încredere, adulți care îl vor proteja. Și așa lucrurile în timp, cu multă multă răbdare, cu multă afecțiune din partea tuturor adulților implicați educatoare, părinți, alte categorii de personal, pentru că în grădiniță sunt și alte categorii de personal. Copilul încet-încet capătă încredere, găsește grădiniță ca fiind un loc sigur, un prietenesc. Mă joc, experimentez minunat, dar în timp.
Mihaela Nabăr, World Vision: Vorbim foarte mult și foarte des de anxietatea de separare și de această acomodare, care este de fapt un proces. Nu este un lucru care se întâmplă imediat și rațional copilul are mecanismele de a înțelege că totul va fi bine imediat din momentul în care el rămâne cu cineva pe care poate nu-l cunoaște și într-un context foarte neobișnuit până în acel moment pentru el.
Ce este cu această anxietate de separare? Cât este ea de normală? Cât este ea de necesară, pentru că sigur poate construi ceva și cam cât ar trebui să dureze sau are o durată. Are o rețetă?
Gabriela Dumitriu, psiholog: O rețetă are doar dacă vorbim despre tulburare. Și aici e foarte bine, că mă întrebi asta, pentru că e momentul să separăm aceste două categorii. Avem, pe de o parte, o tulburare de anxietate de separare care intervine undeva la 4% dintre copii. Și avem, pe de altă parte, o reacție de anxietate de separare care este normală. Anxietatea de separare apare undeva între 9 și 2-12 luni la fiecare copil atunci când înțelege că există această permanență a obiectului, că mama există și atunci când iese din câmpul vizual. Și atunci copilul dezvolte această anxietate. Mama a ieșit? Unde este mama? O vreau pe mama înapoi și tinde să se amelioreze undeva spre vârsta de 3 ani. Ce spun studiile? Este foarte interesant: copiii au tendința să experimenteze această anxietate de separare copiii care sunt atașați sigur. Cu alte cuvinte, copiii care au o relație sigură cu părintele.
Deci anxietatea de separare experimentată de copil atunci când este lăsat la grădiniță ar fi să ne dea nouă de înțeles că am făcut bine ce am făcut, am construit un atașament sigur și atunci este o reacție firească a copilului în momentul în care vede că rămâne într-un loc care nu este cunoscut. Undeva până la 2-3 săptămâni, este firesc ca el să experimenteze această anxietate la separarea de părinte pentru că este timpul de care are nevoie ca să înțeleagă cam ce se întâmplă acolo, să-și reprezinte în plan mental și temporal intern cam cât durează până vine părintele, că vine părintele în mod recurent și atunci această etapă de timp, această unitate de timp este necesară ca el să depășească această anxietate. Nu înseamnă că el se remite definitiv, ea poate reapărea în anumite contexte.
Mihaela Nabăr, World Vision: Apare anxietatea de separare și în România, foarte des și la copiii care încep școala și merg în pregătitoare, ceea ce înseamnă că acei copii care nu merg la grădiniță și merg direct la școală, practic procesul acesta se întâmplă mai târziu și de aceea găsim cu recurență, ne spun părinții din programele noastre, ce o să se întâmple cu copilul în momentul în care îl ducem la școală? Așadar, sfatul nostru și recomandarea noastră, bazându-ne pe studii, pe date și pe practici pe care le avem, duceți-vă copiii la grădiniță cât de devreme se poate și la creșă, acolo unde avem infrastructura și sper să existe infrastructură la nivel național și pentru acest lucru, pentru că e foarte important să construim aceste comportamente și să scăpăm de acest anxietăți de la vârste cât mai cât mai mici, pentru că această anxietate probabil că nu va dispărea niciodată, dar știm cum să o manageriem.