O parte din finanțarea cercetării agricole din România să provină din taxarea importurilor de produse agricole, după un model aplicat în Franța, propune Președintele Academiei de Științe Agricole Florin Stănică

Foto: USAMV

Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Florin Stănică, propune ca o parte din finanțarea cercetării agricole din România să provină din taxarea importurilor de produse agricole, după un model aplicat în Franța. Declarația a fost făcută pentru publicația Profitul Agricol înaintea unei întâlniri a conducerii Academiei cu reprezentanți ai Guvernului, ai mediului universitar și ai organizațiilor de fermieri, în care vor fi discutate strategia de dezvoltare a instituției și problema finanțării cercetării agricole.

„Este ședința prezidiului Academiei de Științe Agricole și Silvice, la care sunt invitați, pe lângă președinții secțiilor și vicepreședinții, cei trei miniștri pe care i-ați amintit, rectorii universităților de Științe Agricole și Medicină Veterinară din România și un reprezentant al asociațiilor de producători de fermieri. Este un moment important în care vrem să le expunem strategia de dezvoltare a Academiei noastre și a unităților din rețeaua sa”, a declarat Stănică. 

Potrivit acestuia, unul dintre punctele centrale ale discuțiilor va fi subfinanțarea cercetării agricole și necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare.

„Cele mai importante sunt cele legate de finanțare, care este un punct nevralgic, în general vorbind, pentru cercetarea românească”, a spus președintele ASAS. 

Academia intenționează să prezinte decidenților o analiză a balanței comerciale a României pentru mai multe categorii de produse agricole.

„Vom încerca să prezentăm care este balanța comercială a României pe tot ceea ce înseamnă produse agricole: material semincer, material seminal, animale de prăsilă, material săditor de tot felul, cât cheltuiește în fiecare an România pentru a importa aceste produse din alte țări și care este bugetul cercetării de specialitate în România”, a explicat Stănică. 

În acest context, el a sugerat că o parte din bugetul cercetării ar putea proveni din taxarea importurilor.

„Să sugerăm, de exemplu, că s-ar putea foarte bine ca o parte din bugetul cercetării, care este atât de mic, să vină tocmai dintr-o impozitare a importurilor”, a afirmat Stănică. 

Ideea este inspirată de modelul francez, unde anumite structuri de cercetare sunt finanțate prin taxe aplicate comerțului din sector, spune profesorul universitar.

„Lucrul acesta m-a inspirat și din ceea ce se întâmplă în Franța, unde centrul tehnic interprofesional de fructe și legume este finanțat aproape exclusiv dintr-o taxare a comerțului de legume și fructe din această țară”, a spus el. 

În opinia sa, dimensiunea importurilor de produse horticole din România ar putea genera fonduri suficiente pentru susținerea cercetării.

„Socotind care este volumul importurilor la legume, la fructe, chiar la material săditor în România, eu cred că sumele de care ar avea nevoie cercetarea de specialitate din România ar fi doar o mică parte din ceea ce se vinde și se tranzacționează în România”, a precizat președintele ASAS. 

Stănică a subliniat că obiectivul pe termen lung este reducerea dependenței de importuri și creșterea ponderii producției autohtone pe piața internă.

„Ideea este ca prin tot ceea ce facem noi să reușim să modificăm această balanță de plăți, să sporim ponderea producției românești pe toate palierele zonei agricole de pe piață și să reducem pe cât posibil importurile”, a afirmat acesta. 

Potrivit lui Stănică, rețeaua de institute și stațiuni de cercetare ale Academiei poate contribui la creșterea competitivității fermierilor români prin dezvoltarea de soiuri, hibrizi și rase adaptate condițiilor din România.

„Unitățile noastre de cercetare-dezvoltare sunt răspândite în toate regiunile țării. Ele produc soiuri, hibrizi și rase mult mai bine adaptate condițiilor din țara noastră, care pot fi preluate de fermierii români”, a mai spus el. 

El a adăugat că dezvoltarea tehnologiilor agricole și a procesării ar putea contribui la creșterea valorii adăugate a producției interne.

„Am putea să facem aici, în țară, mult mai mult pe zona de procesare, să obținem produse cu valoare adăugată ridicată și să creștem performanța celor care produc în agricultură”, a concluzionat Stănică.

Exit mobile version