O profesoară din SUA a continuat să predea cu masca de oxigen pe față, înainte să fie răpusă de Covid-19 – CNN

Sursa: Captura CNN.com

Philamena Belone, o profesoară din New Mexico, SUA, care se îmbolnăvise de Covid-19 și înregistra complicații ale bolii, a continuat să predea cu masca de oxigen pe față, înainte să fie răpusă, potrivit unui material CNN, care îl citează pe fratele profesoarei.

Acesta arată că Belone, cadru didactic la clasa a 3-a, preda în timpul zilei, cu ajutorul Zoom, pentru elevi cu probleme de comportament, iar seara se ocupa, prin telefon, de elevii săi care nu aveau acces la Internet. A fost spitalizată timp de trei zile, pentru Covid-19 și pneumonie, timp în care tot ce și-a dorit a fost să se întoarcă acasă, așa încât să continue să predea. 

După două săptămâni, la sfârșitul lunii noiembrie, ea a revenit la spital, iar după o săptămână medicii au apelat la ventilator în încercarea de a-i salva viața. Dar, pe 11 decembrie, Philamena Belone, în vârstă de 44 de ani, cu trei copii și un nepot, a murit.

Familia Belone și mulți dintre elevii profesoarei fac parte din Națiunea Navajo din New Mexico, una dintre comunitățile americane cel mai grav lovite de epidemia de Covid-19, aici înregistrându-se în luna mai cea mai mare rată de infectare per capita, peste cea din New York și New Jersey. Până acum, în această comunitate s-au înregistrat peste 20.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 731 de decese, la o populație de circa 173.000 de oameni.

Exit mobile version