OFICIAL Clasa a VIII-a nu se mai organizează în regim simultan, din anul școlar 2024-2025, indiferent de numărul de elevi

Foto: Freepik.com

Din anul școlar 2024-2025, clasa a VIII-a nu se mai organizează în regim simultan, indiferent de numărul de elevi, potrivit metodologiei învățământului simultan, document publicat în Monitorul Oficial. Ordinul nr. 3.036 din 9 ianuarie 2024 este cel prin care a fost aprobată metodologia privind organizarea claselor în regim simultan.

Art. 2 – „(6) Clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi”, conform metodologiei.

Vechea metodologie, aprobată prin ordinul nr. 3.062 din 19 ianuarie 2012, permitea organizarea în regim simultan pentru clasa a V-a şi clasa a VII-a, respectiv pentru clasa a VI-a şi clasa a VIII-a.

Ce prevede metodologia publicată în Monitorul Oficial în privința organizării claselor

Art. 2. — „(1) Organizarea claselor în regim simultan se realizează prin constituirea formațiunilor de studiu cu elevi de la cel puțin două tipuri de clasă diferite.

(2) Organizarea claselor în regim simultan se face în interiorul aceluiași nivel, primar, respectiv gimnazial.

(3) De regulă, în învățământul primar, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, respectiv pentru clasa a III-a și clasa a IV-a. Ori de câte ori este posibil se recomandă organizarea de sine stătătoare a clasei pregătitoare.

(4) De regulă, în învățământul gimnazial, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face, după caz, fie pentru clasa a V-a și clasa a VI-a, fie pentru clasa a VI-a și clasa a VII-a.

(5) În funcție de situațiile concrete privind numărul de elevi de la fiecare tip de clasă, precum și resursele umane și materiale, consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot decide:

a) constituirea unor formațiuni de studiu organizate în regim simultan și a altor formațiuni de studiu organizate pe tip de clasă de sine stătătoare;

b) constituirea formațiunilor de studiu în regim simultan printr-o altă grupare a nivelurilor de clasă decât cele prevăzute la alin. (3) și (4);

c) constituirea unor formațiuni de studiu în regim simultan prin gruparea elevilor din toate clasele de învățământ gimnazial, mai puțin clasa a VIII-a.

(6) Clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.”

Și Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că se organizează separat clasa a VIII-a:

Art. 23 – „(11) În unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unitățile administrativ-teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute de lege și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar, se organizează clase în regim simultan, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Despre învățământul simultan

În România, 111.755 de elevi de clasele primare și gimnaziale învățau în sistemul de învățământ simultan, în anul școlar 2021-2022, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro.

Pe cicluri de studiu, 10% din elevii din clasele primare învață simultan (87.835 elevi din 870.341), iar 3,4% din elevii de gimnaziu (23.920 elevi din 702.754) sunt în aceeași situație.

La începutul anului 2021, ministrul de atunci al Educației, Sorin Cîmpeanu, a catalogat învăţământul în sistem simultan drept ”o nenorocire” şi a susținut că acesta trebuie să dispară.

”Învăţământul simultan este o nenorocire, dar este o problemă cronică a învăţământului românesc. Nu ştiu de situaţii în care, în vremuri de criză, să se facă reforme care să vină într-un cadru propice. Şi, totuşi, trebuie să se facă lucrul acesta. Învăţământul simultan trebuie să dispară, o spun cu toată răspunderea”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Tot Cîmpeanu, pe 5 august 2021, spunea că pregătește finanțarea per formațiune de studiu, combinată în școlile cu puțini copii, cu cea actuală.

„Voi susține – și sper să am succes în rândul colegilor din comitetul interministerial – o schimbare profundă a sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar. Avem exclusiv finanțarea per elev, avem costul standard per elev cu cele două componente. Dacă ne gândim că în școlile din mediul rural, susținând echitatea, avem clase în care sunt 4, 5 și 6 elevi, acele clase vor beneficia de o finanțare, să spunem, de 4-5 ori mai mică decât o clasă cu 26 de elevi. Ceea ce, dacă suntem serioși, nu ne poate genera rezultatele pe care le așteptăm. Pentru că profesorii sunt aceiași, trebuie să predea același lucru, au aceleași salarii, or finanțarea e de 4-5 ori mai mică. Pe lângă finanțarea per elev, să introducem în aceste situații speciale finanțarea per formațiune de studiu. Sigur, aceasta va însemna un efort bugetar major,” potrivit lui Cîmpeanu.

Câteva dintre dezavantajele învățământului simultan au fost identificate într-o cercetare din 2016, publicată în Revista de psihologie, de profesoara Roxana Acatrinei, cadru didactic la Școala Gimnazială Cornu Luncii, Suceava.

Citește și:
OFICIAL Din anul școlar 2024-2025 este posibilă comasarea într-o singură clasă de învățământ simultan a elevilor de clasele primare, în anumite condiții
Elevii de la clasa pregătitoare și până la clasa a IV-a vor putea fi comasați într-o singură clasă de învățământ simultan, în anumite condiții – proiect / În august, Ligia Deca spunea că „din păcate, încă avem învățământ simultan”
Exit mobile version