Olimpiadele școlare, organizate anul viitor în vacanțele de Paște, anunță ministrul Educației. Anisie: „Pentru ca un copil să poată ajunge în același timp la două sau trei olimpiade”

Foto: Pexels.com

Olimpiadele școlare vor fi organizate în anul școlar 2020-2021 în cele două săptămâni de vacanță pe care elevii le vor avea în primăvara anului viitor, una pentru Paștele catolic și o alta pentru Paștele ortodox „pentru a da posibilitatea elevilor de a participa la mai multe olimpiade”, spune Monica Anisie. Potrivit anunțului ministrului Educației, făcut la Digi24, ar fi vorba despre olimpiadele de la faza națională. Anisie a dat și un exemplu: „olimpiada de matematică să fie în prima săptămână (vacanța de Paștele catolic), cea de informatică, pentru că aici un copil participă…, deci în a doua săptămână (vacanța de Paștele ortodox)”.

Monica Anisie: „Această noutate pe care am adus-o, cu o săptămână de vacanță pentru Paștele catolic și o săptămână de vacanță pentru Paștele ortodox. În felul acesta mai fac o precizare, în acea perioadă vom organiza și olimpiadele școlare. În felul acesta vom da posibilitatea copiilor să participe la mai multe olimpiade. Vom avea grijă, pentru că de fiecare dată când se desfășoară aceste olimpiade și corelare la Ministerul Educației și în petiții de la părinți, chiar și de la profesori, că unele nu poate participa pentru că nu poate ajunge în același timp la două sau trei olimpiade la care deja fusese calificat, pentru că el trece de o etapă de selecție până să ajung la etapa națională. În felul acesta vom avea grijă ca, de exemplu, olimpiada de matematică să fie în prima săptămână, cea de informatică, pentru că aici un copil participă…, deci în a doua săptămână ș.a.m.d.”

Potrivit structurii anului școlar, propusă în dezbatere de ministerul Educației, semestrul al II-lea din anul școlar 2020-2021 are două vacanțe de primăvară, după cum urmează:

Vacanţa nr. 1 de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021 (o săptămână)

Vacanță nr. 2 de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021 (o săptămână)

FOTO: pexels.com

Citește și:

Exit mobile version