Început de septembrie, emoții multe și câmpuri ruginite sau pământii din care au răsărit în ultimii ani zeci de ansambluri rezidențiale. Într-un sat din marginea Bucureștiului stă să înceapă cea mai mare agitație cu părinți și copii.
- Textul a fost trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, iar părintele a dorit să-și păstreze anonimatul. Opiniile din articol aparțin autorului.
După 2 ani de pandemie, în care școala fie s-a deschis online, fie nu era permis accesul în curtea școlii nici măcar vreunui primar sau viceprimar, astăzi s-a revenit la vechile obiceiuri, cele pe care le-am lăsat în urmă când am terminat școala eu, acum 20 de ani: în fața școlii pe o masă erau flori și cădelnița preotului. Nu am mai prins vreo deschidere de an școlar recentă, pentru că venise pandemia când copilul cel mare a intrat în clasa pregătitoare. Așa că am fost luat și eu pe nepregătite, ca autoritățile.
Festivitatea de deschidere s-a ținut în curtea școlii, în soarele încă tare, de septembrie prim, unde copiii au stat încolonați, cu doamna în frunte și au ascultat timp de 20 de minute prelegerea preotului. Le-a vorbit elevilor despre strânsa legătură dintre Biserică și școală – are dreptate – e singura disciplină veșnică, în școală. E drept, poți depune cerere să nu faci, dar într-o comunitate mică, la sat, asta nu e o opțiune pentru că repercusiunile sunt multe și nebănuite căile Domnului… După slujbă, le-a spus copiilor să aibă rezultate bune la învățătură, așa, între două aruncături de busuioc îmbibat cu aghiasmă, de parcă i-a tratat de neștiință și nepăsare pe toți. Copiii oricum nu erau atenți la ce spunea preotul, chiar cu toate eforturile părinților și profesorilor de a opri forfota, uneori cu “șșșșâșâieli” infinite. Câțiva părinți comentau și își dădeau ochii peste cap la prezența preotului, cu întrebări de genul: de ce se mai practică sfințirea școlii? Nu era mai simplu să-i rezolve primarul canalizarea și apa curentă, că de câte ori a sfințit-o preotul, tot nu a avut autorizația sanitară de funcționare și nici de incendiu?
Am ajuns și la primar – discurs scurt, în care s-a scuzat că începerea scolii „l-a prins pe nepregătite”. Unele grădinițe din zonă nu sunt încă gata pentru începutul acesta de școală – renovările mai durează, dar în bunul ton electoral, a promis că vor fi gata cât mai repede, ca să nu-și iasă din mână.
Primarul a fost cel care a fixat ora deschiderii școlii, între două ședințe. După el s-a dat toată suflarea satului, de ne-am simțit toți ca la o audiență în piața publică atunci când ne-a lăsat la propriu cu ochii-n soare că n-a mai spus nicio vorbă despre cea mai nouă grădiniță pe care a promis-o, tot așa cum primit primarii, la alegeri. Trebuia deschisă acum, în septembrie, dar construcția de la zero nu are avize, nu are curte, nu are gard, e încă la 20 de metri de granița la care șantierul devine clădire gata de intrat în ea. Și încă la vreo 100 de metri de a deveni clădire de primit copii în ea.
La sat, festivitățile au o amploare – a vorbit și polițistul, ca să fie complet peisajul meseriilor ce se perindă o dată pe an prin curtea școlii.
Știți cu ce am rămas? Cu momentul ală în care copiii mei au fost luați de mâna caldă a învățătoarei și a educatoarei, în care nu s-au uitat înapoi pentru că se simțeau în siguranță când primeau zâmbete și surprize dulci pe bănci. Dacă n-ar fi profesorii, care să sfințească locul, nu știu cum am îndura minciunile primarilor, an de an, ale politicienilor zi de zi, ale preo… a picat netul. Așa e la sat”.