Orașele cu cele mai mari și cele mai mici tarife medii la creșele și grădinițele private – analiză

Foto: clubulcopiilor.ro

O cercetare făcută de un portal de activități educaționale și extrașcoalare pentru copii, din Cluj-Napoca, arată că cele mai mari tarife medii la grădinițe și creșe sunt în Cluj-Napoca, urmat de București și Târgoviște, iar cele mai mici tarife de acest fel pentru instituții private se regăsesc în Arad, Giurgiu și Brăila, conform analizei citate.

O echipă a platformei clubulcopiilor.ro a analizat și cercetat prețurile și tarifele oferite pentru școlarizare și masă la prtogramul prelungit pentru circa 164 de grădinițe și creșe particupare, acreditate și autorizate, din 34 de orașe mari și medii din România.

Analiza a luat în calcul câte o grădiniță la fiecare 2.000 de copii, iar datele despre tarife și program au fost culese telefonic sau de pe site-ul instituției, acolo unde acestea existau, potrivit autorilor.

Tariful mediu cel mai mare este în orașul Cluj-Napoca – 2.270 lei, urmat imediat de capitală – 2.200 lei. De precizat că cea mai scumpă creșă/grădiniță din cele analizate se află în București, conform platformei, cu un tarif undeva la peste 3 mii de lei pe lună.

„Clasarea orașului Târgoviște, precum și a orașelor Oradea și Târgu-Mureș în top 5 este surprinzătoare, aceste orașe nefiind în mod obișnuit asociate cu un cost ridicat al serviciilor. Brașovul, Constanța și Ploieștiul sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională“, scriu cei care au făcut analiza.

ClasamentOrașCost mediu lunar (lei)Salariul mediu net
(lei/iulie 2023)
1Cluj-Napoca2270 5643
2București2200 5860
3Târgoviște2050 3740
4Oradea2032 3617
5Târgu Mureș1900 4266
6Brașov1880 4226
7Ploiești18004209
8Constanța1750 3962
9Râmnicu Vâlcea1700 3513
10Târgu Jiu1700 4388
sursa: clubulcopiilor.ro

Orașele cu tarifele cele mai scăzute, conform analizei, sunt orașele unde oferta învățământului privat este redusă: Arad (1.105 lei/ lună), Giurgiu (1.115 lei/ lună) și Brăila (1.210 lei/ lună):

ClasamentOrașCost mediu lunarSalariul mediu net
(iulie 2023)
1Arad11053907
2Giurgiu11153927
3Brăila1210 3628
4Reșița 1240 3477
5Focsani1300 3323
6Alba-Iulia1300 3982
7Bacău1300 4041
8Bistrița1350 3636
9Suceava1350 3506
10Galați13504021
Sursa: clubulcopiilor.ro

Conform autorilor analizei, în 2014 erau 16.739 de preșcolari în sistemul privat, iar în 2022 numărul acestora a ajuns la 36.770. Doar în ultimul an, procentul preșcolarilor din învățământul privat a crescut cu 20%, cea mai mare creștere procentuală anuală din ultimii 10 ani, remarcă aceștia.

Raportul dintre costul mediu lunar pentru serviciile de creșă/grădiniță privată și salariul mediu net din orașul respectiv, calculat pe 34 de orașe, poate fi văzut pe clubulcopiilor.ro.

Exit mobile version