Ore remediale peste vară, considerate necesare de aproape jumătate dintre profesorii participanți la un studiu Salvați Copiii

Ore remediale peste vară

Sursă foto: Salvați Copiii / Săptămâna Sănătății Emotionale

Aproape jumătate dintre profesorii care au răspuns unui sondaj realizat de Salvaţi Copiii România sunt de părere că trebuie organizate ore de educaţie remedială pe durata verii, potrivit Agerpres. Roxana Paraschiv, reprezentantă a organizației, a declarat în cadrul unei dezbateri că, potrivit studiului, în Bucureşti şi reşedinţele de judeţ, 10% dintre profesori spun că în şcolile unde predau nu s-au organizat astfel de ore, deşi elevii ar fi avut nevoie de educaţie remedială.

Ore remediale peste vară

85% dintre cadrele didactice participante la studiu au afirmat că în şcoala unde lucrează s-au organizat grupe de educaţie remedială, potrivit Roxanei Paraschiv. Aceasta a precizat că, dacă în rural 93% dintre răspunsuri indică organizarea acestor grupe, în urbanul mare 62% dintre respondenţi relevă acest aspect. Odată cu gradul de urbanizare creşte procentul celor care au menţionat că orele remediale nu au fost organizate din lipsa necesităţii lor, a spus ea.

Aceste ore remediale peste vară s-au organizat în special pentru limba română și matematică. Roxana Paraschiv a completat că la nivelul gimnaziului foarte mulţi profesori spun că orele au acoperit şi alte discipline, precum: Ştiinţele naturii, Ştiinţele sociale, limbile străine.

Impactul pandemiei asupra elevilor

În privința impactului pandemiei aspupra elevilor, profesorii au observat printre altele scăderea motivaţiei, dificultăţi în acumularea de noi cunoştinţe şi pierderea achiziţiilor anterioare. Foarte multe dintre aceste răspunsuri se referă la elevii din ciclul primar, pentru care şcoala online nu a reprezentat cea mai bună dintre soluţii, potrivit acesteia.

Conform studiului, cadrele didactice au spus că elevii şi-au pierdut ritmul, că a crescut chiar riscul de abandon şcolar şi a sesizat o adâncire a inegalităţilor între elevi, în sensul că cei cu acces la resurse şi sprijiniţi de părinţi au reuşit să ţină cât de cât pasul. În cazul elevilor care au primit dispozitive necesare pentru desfășurarea orelor online, au existat dificultăți referitoare la conexiunea la internet.

“Au apărut dificultăţi emoţionale, nu doar sub forma dezinteresului faţă de şcoală, dar copiii nu se mai pot concentra, foarte mulţi au devenit dependenţi de tehnologie sub aspectul ludic al jocurilor şi nu mai ştiu sa comunice. Sunt foarte mulţi profesori care vorbesc despre agitaţie şi despre o energie pe care încep să o canalizeze spre violenţă”, a completat Roxana Paraschiv.

În această săptămână, Salvaţi Copiii a dat startul programului de pregătire remedială estivală în cadrul căruia, în lunile iulie-august, se vor organiza zilnic activităţi de educaţie remedială pentru peste 2.000 de copii grupaţi în 39 de grupe de grădiniţă estivală şi 71 de grupe de educaţie remedială pentru facilitarea integrării pe plan şcolar a copiilor din grupuri vulnerabile, potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii România.

Sursă foto: Salvați Copiii / Săptămâna Sănătății Emotionale

Exit mobile version