(P) Școala siguranței Tedi – o nouă generație de elevi de clasa I sunt așteptați la lecțiile despre siguranță. Învățătorii sunt invitați să îi înscrie!

Foto: Tedi

O nouă generație de elevi de clasa I va primi informații extrem de utile privind siguranța lor în cadrul celei de VI-a ediţii a programului naţional de educaţie Şcoala Siguranţei Tedi iniţiat de Maspex Romania prin brandul TEDI în parteneriat cu Ministerul Educaţiei și Cercetării şi Poliţia Română.

Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I (în anul școlar 2020-2021) şi are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor. Programul se desfășoară pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

Noutatea acestui an o reprezintă introducerea unui capitol suplimentar, ,,Igiena corpului şi a minţii’’, alcătuit atât din noțiuni teoretice cât şi din activități şi exerciții menite să le ofere elevilor, cadrelor didactice şi părinților un sentiment de siguranță referitor la contextul pandemic actual.

Participarea la program este GRATUITĂ şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro. Termen limită pentru înscrieri: 23 octombrie 2020.

Click aici pentru a accesa formularul de înscriere la Şcoala siguranţei!

Material didactic gratuit și premii!

Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și vor fi transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală cât și la orele desfășurate online.

Implementarea programului la clasă este certificată printr-o diplomă de participare.

Implicarea învățătorilor şi a elevilor este răsplătită de către Tedi prin premii surpriză.

Pentru orice detalii despre programul Şcoala siguranţei Tedi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: contact@scoalatedi.ro.

5 ani de Școala siguranței Tedi. Peste 180.000 de absolvenți.

În perioada 2015-2020, la acest program educativ au participat peste 180.000 de elevi de clasa I. Școala siguranței Tedi se dovedește a fi un program educativ social absolut necesar în școli întrucât contribuie semnificativ la creșterea securității copiilor în situații diverse: acasă, în drum spre școală, la școală, în vacanță, în mediul online.

În contextul pandemiei de coronavirus, în anul școlar precedent a avut loc digitalizarea activităților din cadrul Școlii siguranței Tedi. Rezultatele rapid înregistrate au demonstrat implicarea extraordinară a cadrelor didactice, a reprezentanţilor Poliţiei Române, a copiilor și a părinților. În doar 2 luni, pe site-ul programului au fost încărcate 5.483 de fotografii reprezentative pentru acțiunile realizate.

Vă așteptăm să vă înscrieți în programul Școala siguranței Tedi!

Exit mobile version